Eliminarea parlamentarilor din categoria funcționarilor publici i-ar acorda senatorului PSD imunitate substanțială în fața Justiției
Eliminarea parlamentarilor din categoria funcționarilor publici, astfel încât aceștia să nu poată fi anchetați pentru abuz în serviciu, se bucură de sprijinul consistent al liberalilor.
Planul introducerii acestui articol în Statutul deputaților și senatorilor, eșuat inițial în Marțea Neagră, este agreat de PNL și a fost prezentat într-o ședință a grupului parlamentar liberal, de săptămâna trecută, susțin surse liberale citate de EVZ.
Mai mult, se pare că parlamentarii pregătesc o adoptare pe șest a acestui articol, el fiind amânat pentru sfârșitul lunii iunie, finalul sesiunii legislative, după ce informația a „transpirat” în presă.
Proiectul legislativ are consensul întregului Parlament: printre inițiatori se numără liderul grupului PSD, Marian Neacșu, președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă (PC), dar și Marko Bela, Mate Andras Levente sau liderul PSD de la Senat, Ilie Sârbu.
Parlamentarii vor să scoată din sertare o modificare a Statutului senatorilor și deputaților, copy-paste după cea din Marțea Neagră.
„Așa cum s-a întâmplat și în 2013, propunerea de modificare va fi declarată neconstituțională de către CCR. Se va bloca din nou”, a afirmat avocata Elenina Nicuț, pentru EVZ. În ianuarie 2014, Curtea a declarat modificarea legislativă neconstituțională.
Beneficiari
Printre parlamentarii care ar putea beneficia de o astfel de reglementare se numără senatorul PSD Dan Șova, anchetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. În aceeași situație sunt și Ion Ochi (PSD), acuzat de luare de mită și abuz în serviciu, liberalul Theodor Nicolescu, acuzat de trei infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu. Prin modificarea Statutului deputaților și senatorilor se dorește să se specifice că parlamentarii au un statut juridic diferit de „ceilalți demnitari ai statului, cât și de funcționarii publici, neputând fi asimilați cu aceștia”.
Parlamentarii pot obține astfel imunitate substanțială în fața anchetelor DNA, pentru infracțiuni precum abuzul în serviciu, dare și luare de mită, trafic de influență, infracțiuni prevăzute în Codul Penal ca fapte ale funcționarilor publici.
Potrivit articolului 175 din Codul Penal (alin. 1, literele a și b) funcționarul public este persoana care exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti și exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. În această categorie intră, deci, și parlamentarii, exponenți ai puterii legislative.