Dan Șova a ridicat două probleme la audierea de miercuri în Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009. El le-a transmis parlamentarilor că nu pricepe de ce toate instituțiile s-au opus renumărării voturilor, după alegerile din acel an și de ce nu s-a dat un ordin judecătoresc prin care să fie prezervate probele și datele legate de scrutin.
"Eu n-am înțeles două chestiuni la momentul 2009. Care a fost motivul pentru care toate instituțiile s-au opus renumărării voturilor, pentru că decât să discutăm despre chei, procese verbale, era simplu să le renumărăm. Nu am înțeles de ce s-a dat curs acelei solicitări de prezervare a probelor cu privire la scrutin. Dacă se dădea atunci un ordin judecătoresc, puteam avea datele la dispoziție și ar fi fost o muncă administrativă acum", a afirmat Șova.
Tot miercuri va fi audiat de către Comisia parlamentară specială și Dan Radu Rușanu. Joi nu vor fi audieri, iar comisia va începe să lucreze pe documente pe care le-a primit până acum, a anunțat marți președintele acestui for, Mihai Fifor.
Săptămâna viitoare vor fi chemați la audieri fostul premier Emil Boc și fostul șef al SRI, actual ambasador în SUA, George Maior.
Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 i-a audiat marți pe Radu Berceanu şi Gheorghe Flutur.
În această săptămână, comisia urmează să decidă dacă și când îl va chema la audieri pe fostul președinte Traian Băsescu, dar și în ce mod se va adresa Parchetului General pentru a evita situații precum cea a lui Anghel Iordănescu, care a refuzat să răspundă la întrebări pe motiv că este martor într-un dosar deschis de Parchetul General privind același subiect.