Elena Lasconi, primar de Câmpulung Muscel, a ajuns președinte al USR după alegerile locale din 9 iunie. Odată ce a obținut funcția și s-a lansat în „politica mare”, oamenii au dorit să știe cine este, care-i sunt secretele.
Candidata USR la alegerile prezidențiale este la a doua căsătorie. din primul mariaj, pe care l-a avut la 18 ani, a rezultat o fiică. Din cel de-al doilea, cu actualul soț, a rezultat o problemă de imagine și de etică.
Elena Lasconi și problema soțului jurist la USR
La câteva luni după ce a preluat conducerea USR, presa a dezvăluit că soțul actualei candidate lucrează la Parlament. E drept că a fost angajat înainte ca Elena Lasconi să acceadă în funcția de președinte USR. Dar, chiar și așa, tot apare o problemă de etică. Cătălin-Teodor Georgescu, așa cum se numește bărbatul, ar fi fost angajat de Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al partidului.
Acesta spune că a luat decizia în urma unei consultări de partid, cunoscându-i competențele. Moșteanu susține că-l cunoștea de mai mulți ani și de aceea a făcut propunerea. Astfel, Cătălin-Teodor Georgescu a devenit consilier în Parlament, la grupul politic USR, o funcție remunerată cu 6.000 de lei pe lună.
„Eu l-am angajat. Am făcut un call în partid. (...) Avem nevoie de două competențe pentru a angaja astfel de oameni. Să fie buni și credibili. Salariul e 6.000 de lei. E un avocat foarte bun. Îl cunoșteam eu”, a spus Ionuț Moșteanu.
Ce spunea candidata USR despre angajarea soțului
Elena Lasconi a fost chestionată în legătură cu angajarea soțului la Parlament. Candidata USR a explicat că soțul său a fost angajat pe bază de CV, fiind recomandat de experiența de 23 de ani în avocatură. Ea a spus că funcția ar fi deosebit de solicitantă și că ar fi preferat ca acesta să lucreze ca avocat.
„Soțul meu, eu îl apreciez și îl admir foarte mult, este omul pe care mă bazez, mă susține în tot ce fac. Din 2019, a renunțat la a mai lua cazuri pe avocatură, are 23 de ani de avocatură, nu este un jurist, este un avocat. A câștigat majoritatea proceselor de care știu eu. S-a dat un anunț public pentru consilier politic la grupul parlamentar și el a depus CV-ul acolo”, spunea Elena Lasconi.
Potrivit spuselor sale, Cătălin-Teodor Georgescu a fost încadrat pentru un salariu de 5.000 de lei. Ulterior suma a fost majorată la 6.000 de lei. Ea a ținut să preizeze că este o funcție solicitantă care necesită foarte multe cunoștințe și timp. În acest sens, și-a lăudat soțul spunând că acesta ar fi întors o mulțime de proiecte legislative.
„Prima dată era vorba de un salariu până în 5 mii de lei și acum a crescut la 6 mii. Sincer, eu i-aș propune să lase tot ce înseamnă politică și să facă avocatură pentru că câștiga mult mai bine. Nu este într-o agenție, așa cum sunt tot felul de ipocriți care vorbesc despre asta, în care să primească 3 mii sau 10 mii de euro pe lună. Muncește foarte mult și da, știu, trebuia să apară acest articol pentru că i-a încurcat foarte tare, că zeci de legi le-a întors înapoi Cătălin, pentru că este foarte bun în ce face și își petrece și foarte mult timp la serviciu”, a mai spus Lasconi.
Cum și-a cunoscut Elena Lasconi actualul soț
Candidata USR la alegerile prezidențiale a povestit, într-un interviu despre viața de familie. La 18 ani s-a căsătorit cu tatăl fiicei sale, iar la 22 de ani a divorțat. După primul mariaj, încheiat cu divorț, Elena Lasconi a avut nevoie de 18 ani ca să întâlnească bărbatul potrivit.
„Anii au trecut și am început să simt gustul amar al vieții, o neîmplinire sufletească ce depășise deja faza de resemnare, care m-a apropiat și mai mult de Dumnezeu. Atunci am realizat că, de fiecare dată când i-am cerut ceva lui Dumnezeu, el mi-a dat.
Așa ajungem la momentul British Council. Pe străduța pe care parcam când mergeam la cursuri se afla o biserică. Am intrat acolo și m-am rugat: „Doamne, dacă tu vrei să am un bărbat și e pe drumul tău, scoate-mi-l în cale. Dacă nu, nu....Și a apărut Cătălin în viața mea. (râde) A vrut bunul Dumnezeu și ne-am lipit. Îmi pare rău că nu am mai făcut un copil”, a spus Elena Lasconi în interviu.
Ea a povestit că împreună cu actualul soț a decis să se căsătorească la o mânăstire. Ceremonia a avut loc pe 30 iunie 2012, iar mirii au apărut îmbrăcați în costume populare.