Soţia lui Berlusconi vrea să divorţeze

Veronica Lario, soţia şefului guvernului italian Silvio Berlusconi, a decis să ceară divorţul după 30 de ani de mariaj, exasperată, de comportamentul soţului său faţă de propria familie, dar şi de atitudinea acestuia faţă de femeile tinere şi frumoase, relatează AFP.

"Decizia Veronicăi: adio lui Silvio", scrie pe prima pagină La Stampa, citată de agenţai de presă. "Veronica, adio lui Silvio: Am decis, cer divorţul", titrază, tot pe prima pagină, La Repubblica. Ambele ziare citează "prieteni şi apropiaţi" ca surse ale acestei informaţii.

Cele două cotidiene afirmă, de asemenea, că Veronica Lario a contactat deja o avocată de încredere, căreia i-a dat instrucţiuni ca procedura de divorţ să înceapă cât mai curând posibil.

Decizia vine la numai trei zile după ce Veronica Lario îl criticase pe Silvio Berlusconi pentru intenţia sa de a include mai multe starlete locale pe listele electorale ale partidului său, în vederea alegerilor europarlamentare din iunie. Reacţia de atunci a avut efectul scontata, pentru că şeful guvernului a renunţat la nominalizarea fotomodelelor.

Berlusoni, la majoratul unei tinere

Totuşi, se pare că picătura care a umplut paharul este faptul că, în urmă cu o săptămână, Silvio Berlusconi s-a dus la petrecerea de majorat a unei tinere blonde, la Napoli, în timp ce la aniversările propriilor copii (Barbara, 24 de ani, Eleonora, 22 de ani, Luigi, 20 de ani) nu a participat niciodată, după cum susţine Veronica Lario.

"Căsnicia mea s-a terminat. Nu pot rămâne cu un bărbat care se vede cu minore", i-ar fi spus Veronica Lario uneia dintre prietenele sale, potrivit La Repubblica.

"Să citeşti în ziare că frecventează o minoră - pentru că o cunoştea înainte ca ea să împlinească 18 ani, să citeşti să ea îi spune 'papy' şi că vorbeşte despre întâlnirile lor de la Roma şi Milano, asta e, sincer, inacceptabil. Cum să pot rămâne cu un asemenea om?", scrie La Stampa, care citează, de asemenea, confesiunile făcute de Veronica Lario unei prietene.

Silvio Berlusconi şi Veronica Lario s-au întâlnit în 1980 şi s-au căsătorit civil zece ani mai târziu, şeful guvernului fiind divorţat.