Diana Șoșoacă s-a manifestat din nou, în stilul său propriu, și la Țebea, unde mai multe mii de oameni s-au adunat pentru a-i aduce un omagiu lui Avram Iancu, la 200 de ani de la nașterea sa.
Huiduieli și acuzații la Țebea. Șoșoacă din nou a ieșit în evidență
Europarlamentara SOS l-a acuzat pe președintele României, dar și pe mai mulți guvernanți și parlamentari că nu au fost prezenți în persoană pentru omagierea eroului din Țara Moților. Diana Șoșoacă i-a numit pe Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu, „președintele SMS” și respectiv „premierul SMS”, spunând că nu ar fi trebuit să își trimită reprezentanții la acest eveniment, ci să vină personal. Aceasta a mai spus că niciun oficial important nu a venit la marcarea a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, spunând că nu sunt aici nici președinții Camerei și ai Senatului și nici premierul. „Sunt ca aia, „cu dragostea din tei”: ți-am timis un SMS,” a comentat preșdinta SOS.
Totuși, printre participanții de la evenimentul de la Țebea s-au aflat atât reprezentanți ai guvernului, cât și ai opoziției. Din partea coaliției de guvernare s-au aflat președintele PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, secretarul general al PNL, Lucian Bode, ministrul Economiei, Radu Oprea, și ministrul Familiei, Natalia Intotero. De asemenea, opoziția a fost reprezentată de liderul AUR, George Simion, și senatoarea Diana Șoșoacă, care au venit însoțiți de susținători.
Totodată, George Simion, alături de mai mulți membri și simpatizanți AUR, a organizat un marș prin zonă, unde participanții au scandat lozinci patriotice. Totuși, prezența unora dintre reprezentanții AUR a generat și reacții negative din partea celor aflați la eveniment, unii dintre aceștia fiind huiduiți de o parte a mulțimii.
Peste 3.000 de participanți la ceremoniile din Țebea
Satul Țebea a devenit un veritabil loc de pelerinaj pentru români, care s-au adunat în număr mare pentru a-l sărbători pe Avram Iancu, la 200 de ani de la nașterea sa. Duminică, 8 septembrie 2024, mii de oameni au venit să aducă un omagiu liderului revoluționar al moților, cunoscut sub numele de „Crăișorul Munților”. Serbările Naționale de la Țebea au fost marcate de ceremonii religioase, depuneri de coroane și un spectacol folcloric dedicat acestui eveniment istoric.
Evenimentul a început în dimineața zilei de duminică cu o slujbă religioasă oficiată în biserica din cimitirul de la Țebea, urmată de un ceremonial de pomenire la mormântul lui Avram Iancu. La aceste manifestări au fost prezenți peste 3.000 de oameni, inclusiv parlamentari, lideri politici și reprezentanți ai instituțiilor administrative locale și naționale. Printre participanți s-au numărat și personalități politice precum George Simion și Diana Șoșoacă, care au venit să își arate respectul față de eroul național.
În discursul său, PS Nestor, episcopul Devei și Hunedoarei, a vorbit despre importanța istorică a lui Avram Iancu și despre idealurile pentru care acesta a luptat. „Avram Iancu a dorit și a luptat jertfelnic pentru fericirea celor mulți. El trebuie să fie un model vrednic de urmat, nu doar pentru conducători, ci pentru fiecare român”, a declarat acesta, subliniind rolul pe care Iancu l-a avut în lupta pentru dreptate socială și independență națională.
Ceremonial militar și depuneri de coroane
După slujba religioasă și cuvântările oficiale, a avut loc ceremonialul depunerii de coroane la mormântul lui Avram Iancu. Oficialitățile locale și naționale au depus coroane de flori în memoria eroului național, iar Garda de Onoare a defilat în cinstea acestuia. Defilarea a fost primită cu aplauze de către cei prezenți, iar atmosfera solemnă a fost completată de sunetele fanfarei militare.
Pentru mulți dintre participanți, evenimentul a avut o semnificație profundă. Avram Iancu nu este doar un erou al revoluției de la 1848, ci și un simbol al luptei pentru libertate și dreptate.
„Avram Iancu a fost un lider desăvârșit, care a inspirat mii de oameni să lupte pentru o cauză dreaptă”, a spus un participant la eveniment, exprimând recunoștința față de moștenirea lăsată de „Crăișorul Munților”.
Mesajul președintelui Klaus Iohannis
Cu ocazia Serbărilor Naționale de la Țebea, președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de comemorare, subliniind importanța lui Avram Iancu în istoria națională. „Îl omagiem astăzi, cu emoție, pe Avram Iancu, una dintre cele mai proeminente figuri ale spiritului revoluționar pașoptist și un simbol al luptei pentru emanciparea națională și socială”, a declarat președintele.
Iohannis a subliniat, de asemenea, că idealurile pentru care Avram Iancu a luptat sunt fundamentale pentru construirea României moderne. „Avram Iancu a promovat valorile și idealurile europene, care au stat la baza României de astăzi, stat membru important al Uniunii Europene și al NATO”, a adăugat acesta, remarcând faptul că sacrificiul lui Iancu și al camarazilor săi continuă să inspire generațiile actuale.
În acest an, proclamat „Anul Avram Iancu”, au avut loc numeroase activități culturale și educative în memoria sa, iar președintele a felicitat organizatorii pentru eforturile depuse.
„Este îmbucurătoare și emoționantă prezența numeroasă a celor care v-ați reunit aici, la Gorunul lui Horea, pentru a-l cinsti pe Avram Iancu”, a spus președintele în încheierea mesajului său.
Avram Iancu, simbol al Revoluției de la 1848
Avram Iancu, născut în 1824 în satul Vidra de Sus, a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai Revoluției de la 1848 din Transilvania. De profesie avocat, el a jucat un rol esențial în organizarea și conducerea mișcării de emancipare a românilor din Transilvania. Adunările de la Blaj din 1848, la care a participat activ, au reprezentat punctul de plecare al luptei sale pentru drepturile sociale și naționale ale românilor.
Cunoscut pentru spiritul său justițiar și pentru devotamentul față de cauza poporului său, Avram Iancu a devenit un simbol al rezistenței împotriva oprimării. A condus grupuri de țărani și mineri din Munții Apuseni într-o luptă decisivă pentru libertate, câștigându-și renumele de „Crăișorul Munților”. Popularitatea sa a crescut rapid, iar până la moartea sa în 1872, a fost considerat un erou național.
Spectacol folcloric și tradiții românești
După ceremoniile oficiale, sărbătoarea a continuat cu un spectacol folcloric organizat de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă. Pe scena amenajată în aer liber la Țebea au urcat nume mari ale folclorului românesc, precum Nicolae și Tudor Furdui Iancu, Veta Biriș, Constantin Enceanu și Sava Negrean Brudașcu.
Spectacolul a adus în prim-plan tradițiile românești din zona Munților Apuseni, iar muzica și dansurile populare au creat o atmosferă de sărbătoare. Participanții s-au bucurat de interpretările artiștilor și au dansat alături de aceștia, într-un cadru festiv care a îmbinat cultura populară cu omagiul adus unui erou național.