Că UE traversează o criză de amploare este evident. Dar George Soros nu vrea să recunoască faptul că migranții, pe care el i-a sprijinit cu tot ce i-a stat în putință să ia Europa cu asalt, sunt marea problemă. Dimpotrivă, nababul american îi găsește pe alții responsabili: ”Următorul punct de inflexiune vor fi alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019.

Din păcate, forțele anti-europene se vor bucura de un avantaj la vot. Există mai multe motive pentru aceasta, inclusiv sistemul învechit de partide care predomină în majoritatea țărilor europene, imposibilitatea practică de a schimba tratatul și lipsa unor instrumente juridice pentru a disciplina statele membre care încalcă principiile pe care s-a înființat Uniunea Europeană.”

Citiți cu atenție ce spune Soros. Acestea nu sunt lamentațiile unui om care își vede amenințată poziția de sforar-șef al Uniunii. Sunt ordine pe care le dă celor în care a investit miliarde de dolari de-a lungul anilor și pe care i-a ajutat să ajungă în niște funcții la care nici nu visau. Ca să traduc pe scurt, George Soros ar vrea, în cazul în care globaliștii reușesc să-și apere monopolul asupra puterii și în aceste alegeri europene, să asistăm la apariția unor partide de tip Albă ca Zăpada, care să ducă mai departe planul globalist.

Vechile partide care s-au compromis încurajând migrația și guvernând exclusiv în interesul elitelor din care el însuși gace parte nu mai au loc în planurile și pe ștatele de plată ale multi-miliardarului. Mai mult, Soros cere un război fără cruțare împotriva celor care nu se supun orbește progresului globalist. Nu numai țările care nu vor imigranți trebuie trecute „prin foc și sabie”, ci și partidele populiste și naționaliste de pe întregul continent, dar și oricine îndrăznește să se alieze cu ele.

Atacul declanșat de Soros la adresa Partidului Popular European este furibund. „Partidul Popular European (PPE) este cel mai mare infractor. PPE este lipsit de principii, după cum
demonstrează faptul că permite Fidesz-ului primului ministru al Ungariei, Viktor Orbán, să-și păstreze calitatea de membru. Face asta ca să-și păstreze majoritatea și să controleze alocarea funcțiilor de top în UE. Chiar și forțele anti-europene arată mai bine în comparație: măcar au niște principii, chiar dacă sunt odioase”.

Finalul acestui articol, care seamănă în opinia mea cu o criză de nervi, este de-a dreptul spectaculos. ”Primul pas pentru a apăra Europa de dușmanii ei interni și externi este să recunoaștem magnituidinea amenințării pe care o înfruntăm acum.În al doilea rând, trebuie să trezim din somn majoritatea pro-europeană și să o mobilizăm să apere valorile pe care Uniunea Europeană a fost înființată. În caz contrar, visul unei Europe Unite ar putea deveni cel mai mare coșmar al secolului 21.”.

Din păcate pentru George Soros, doar comparația cu Uniunea Sovietică este inspirată. Ajunsă pe mâna ciracilor în care Soros investește miliarde de euro, Uniunea a devenit de la o vreme încoace o „închisoare a popoarelor”, așa cum era și Uniunea Sovietică la care segândește George Soros cu atâta nostalgie. Și, tot din  păcate pentru el, acea majoritate pro-europeană tăcută, asemănătoare cu trupele de mineri la care făcea apel Iliescu, a cam dispărut îngrozită de experimentul macabru al imigrației necontrolate pe care Soros l-a
finanțat. Numai elitele financiare au motive să apere o astfel de Uniune, popoarele nu. Pentru că Europa lui Soros este doar o Uniune Sovietică din care lipsește doar Arhipelagul Gulag. Deocamdată!

 

Te-ar putea interesa și: