Editura Evenimentul si Capital

Sorina Pintea a recunoscut. Din păcate este vorba despre Alexandru Arşinel

Autor: | | 2 Comentarii | 2199 Vizualizari

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, miercuri, că există un dosar penal în legătură cu transplantul de rinichi pe care actorul Alexandru Arşinel l-a făcut în anul 2013. Institutul era condus, la acea vreme, de medicul Mihai Lucan.

Arşinel a beneficiat de un transplant de rinichi în ziua în care s-a înscris pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant.

Referitor la modul în care s-a procedat la efectuarea acestui transplant, Sorina Pintea a afirmat că nu e cazul să se facă de prea mult caz de „modul în care a fost prezentat în spațiul public aspectul legat de Institutul de Transplant Renal din Cluj”

„Nu cred că este cazul să facem un spectacol public din aceste lucruri. Este un dosar de cercetare penală și să lăsăm organele statului să își facă datoria, iar noi să avem grijă de pacienții pe care îi avem pe listele de așteptare”, a afirmat Sorina Pintea.

Ea a precizat că acest caz, al unui pacient care a intrat rapid la transplant, nu e singurul și a amintit de cel al jurnalistului Cristian Botez, care a făcut rapid transplant de ficat, după doar câteva zile de așteptare, chiar în primăvara acestui an, la Institutul Fundeni din București.

Cristian Botez avea nevoie urgent de acest transplant, pentru a supraviețui, potrivit libertatea.ro

De asemenea, Sorina Pintea speră ca numărul donatorilor de organe să crească, deoarece „nu se poate face transplant pe teritoriul României fără donare de organe.

Traian Basescu arunca BOMBA! Pe cine vrea candidat la prezidentiale! Este fara PRECEDENT

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI