Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul prăbuşirii FNI. Acuzaţii: spălare de bani şi instigare la delapidare

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului Vântu Sorin Ovidiu, aflat în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani (2 fapte) şi instigare la delapidare.

Cercetările finalizate în acest dosar penal au ca şi fundament de plecare cercetările efectuate de către organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii - FNI, Banca Agricolă - BA, Banca de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare. Potrivit procurorilor, în urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au stabilit punctele de convergenţă, care se situează pe următoarele paliere: • activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului "Gelsor" (Gelsor SA, SOV InvestT SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Compani SRL, Gelsor IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Sorin Ovidiu Vîntu. • principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat şi/sau companiilor având capital de stat a fost Sorin Ovidiu Vîntu. • succesiunea faptelor de natură infracţională cercetate în dosarele penale are o consistenţă internă puternică, redată atât prin congruenţa metodelor şi persoanelor avute în vedere, cât şi prin dependenţa faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Sorin Ovidiu Vîntu. "Ignorarea aspectelor temporale" În rechizitoriu se arată ca analiza actelor acestor dosare penale a evidenţiat împrejurarea că faptele au fost cercetate în dosare separate ceea ce a condus la ignorarea aspectelor temporale şi de cauzalitate ale acestora, precum şi a congruenţelor evidente între modalităţile de acţiune şi persoanele acuzate. De asemenea s-a evidenţiat faptul că obiectul cercetărilor s-a limitat la palierul administrativ al Grupului "Gelsor", fără o contextualizare a acţiunilor/inacţiunilor celor în cauză, ignorând cronologia faptelor şi beneficiarul final al fondurilor financiare obţinute în mod ilicit, prin fragmentarea succesivă a dosarelor şi neevidenţierea atribuţiilor decizionale exercitate de către Sorin Ovidiu Vîntu. "Delapidarea" FNI Probele administrate în cauză au relevat că Sorin Ovidiu Vîntu, în perioada premergătoare prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii - F.N.I., respectiv în perioada decembrie 1999 - martie 2000, cu intenţie, l-a determinat pe condamnatul Popa Nicolae, care avea calitatea de preşedinte-director general la SC Gelsor SA şi director executiv la SC Sov Invest SA, să delapideze din patrimoniul Fondului National de Investiţii - F.N.I. sumele de 112.289.316.546 ROL şi diferenţa de 25.114.313.560 ROL, rezultată din creşterea în timp, nereală, a valorii unităţii de fond, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de delapidare prev. de art.25 rap. la art.2151 din Codul penal. Carnetul de acţiuni al lui Nicolae Popa Sorin Ovidiu Vîntu ar fi acţionat cu intenţie directă calificată prin scop, sumele de bani delapidate fiind folosite în interesul său, intenţia acestuia rezultând din derularea temporală a faptelor, dar şi din acţiunile sale Astfel, după ce la data de 10 decembrie 1999 în carnetul de investitor al lui Nicolae Popa au fost subscrise 1.758.461 unităţi de fond pentru o sumă de 117.289.348.700 ROL corespunzătoare unei valori a unităţii de fond de 66.700 ROL/unitate de fond, în contul acestor subscrieri, s-a depus în numerar suma de 5.000.032.100 ROL, echivalentul a 74.963 unităţi de fond. Restul de subscrieri în număr de 1.683.498 unităţi de fond, în sumă de 112.289.316.546 ROL nu se regăsesc ca fiind încasate. Banii au fost viraţi în conturile lui SOV Sumele de bani răscumpărate de pe carnetul de investitor respectiv au fost utilizate în întregime de către Sorin Ovidiu Vîntu pentru achiziţionare de imobile, retrageri de numerar sau pentru activităţile curente ale societăţilor aflate în coordonarea sa, deşi acesta cunoştea faptul că nu a subscris sumele necesare pe acest carnet în vederea răscumpărării. Probele administrate au evidenţiat că în data de 16 decembrie 1999 se răscumpără un număr de 108.585 unităţi de fond, în valoare de 7.400.067.750 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul lui Sorin Ovidiu Vîntu. În aceiaşi zi, din contul lui Sorin Ovidiu Vîntu se fac două plăţi, reprezentând de 6.000.000.000 ROL, respectiv 1.343.775.000 ROL. În data de 22.12.1999 se răscumpără un număr de 146.735 unităţi de fond, în valoare de 9.999.990.250 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la PATER SA pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, valoare 10.000.000.000 ROL. În data de 22.12.1999 se răscumpără un număr de 40.352 unităţi de fond, în valoare de 2.749.988.800 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la PATER SA pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. În data de 01.02.2000 se răscumpără un număr de 260.545 unităţi de fond, în valoare de 20.004.645.100 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul 2511.R.ROL.224 deschis la BRS-SMB pe numele SC GELSOR SA (acţionar majoritar al societăţii la acea dată era Vîntu Sorin Ovidiu - 93%). În aceiaşi zi, din acest cont se face un virament de aceeaşi valoare în contul lui Sorin Ovidiu Vîntu, deschis la aceiaşi bancă. În data de 02.02.2000 se răscumpără un număr de 260.425 unităţi de fond, în valoare de 19.995.431.500 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la BRS-SMB pe GELSOR SA (acţionar majoritar al societăţii la acea dată era Sorin Ovidiu Vîntu - 93%). În data de 24.02.2000 se răscumpără un număr de 795.205 unităţi de fond, în valoare de 65.000.056.700 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la BRS-SMB pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu. În data de 01.03.2000 se răscumpără un număr de 603.545 unităţi de fond, în valoare de 50.377.901.150 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la BRS-SMB pe societatea GELSOR SA (acţionar majoritar al societăţii la acea dată era Vîntu Sorin Ovidiu - 93%). În data de 03.03.2000 se răscumpără un număr de 599.943 unităţi de fond, în valoare de 50.077.242.210 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la BRS-SMB pe GELSOR SA (societatea era controlată în acea perioadă de VÎNTU SORIN OVIDIU, acţionar majoritar 93%). Răscumpărările făcute de Nicolae Popa În data de 16.03.2000, Popa Nicolae a răscumpărat de pe carnetul nr.40.102.000486 unităţi de fond F.N.I. în valoare de 10.019.019.750 ROL, din care 10.000.086.622 ROL au fost viraţi de către SOV INVEST-F.N.I. în contul lui Vîntu Sorin Ovidiu deschis la B.R.S. În data de 28.03.2000 se răscumpără un număr de 110.559 unităţi de fond, în valoare de 10.022.173.350 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la BRS-SMB pe numele lui Vîntu Sorin Ovidiu.În data de 29.03.2000 se răscumpără un număr de 22.101 unităţi de fond, în valoare de 2.003.455.650 ROL contravaloarea acestora fiind virată în contul deschis la BCR sector 5 pe numele lui Vîntu Sorin Ovidiu. Favorizarea fugarului Pe de altă parte, pentru o perioadă de timp, prin acţiunile sale comise după prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii - F.N.I., respectiv până în luna aprilie 2003,inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu a tăinuit sumele de bani delapidate de condamnatul Popa Nicolae, pentru ca apoi să-l favorizeze, deşi cunoştea faptul că acesta fusese condamnat la închisoare. Analiza coroborată a probelor demonstrează însă că Sorin Ovidiu Vîntu a cunoscut în permanenţă despre comiterea faptelor de delapidare de către condamnatul Popa Nicolae şi a acţionat cu intenţie directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârşirea acestei infracţiuni, pentru ca apoi, prin multiple operaţiuni economice şi juridice să ascundă banii astfel obţinuţi. Imobilele FNI, în patrimoniul lui SOV De asemenea, probele administrate în cauză au relevat că Vîntu Sorin Ovidiu, după luna aprilie 2003 şi până în prezent, cunoscând că suma de 23.572.104 ROL, echivalentul a 6.765.234 USD la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii - F.N.I. provine din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune comise în frauda investitorilor la Fondul Naţional de Investiţii - F.N.I., a dobândit, deţinut şi folosit bunuri imobile, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prev. de art.23 alin.(1) lit.c) din Legea nr.656/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Procurori: "A acţionat cu intenţie directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani" Procurorii mai arată că din analiza coroborată a probelor demonstrează că Sorin Ovidiu Vîntu a cunoscut în permanenţă despre comiterea faptelor de înşelăciune comise în frauda investitorilor F.N.I şi a acţionat cu intenţie directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârşirea acestor infracţiuni, pentru ca apoi, prin multiple operaţiuni economice şi juridice să ascundă banii astfel obţinuţi. Procurorii arată că este de domeniul evidenţei faptul că Sorin Ovidiu Vîntu a avut reprezentarea împrejurărilor esenţiale ale cauzei şi a acceptat faptul că prin acţiunile sale va contribui la ascunderea infracţională a sumelor de bani devalizate din Fondul Naţional de Investiţii - F.N.I., în scopul îmbogăţirii fără justă cauză. În rechizitoriu se mai arată că "este evident, deoarece stabilirea poziţiei subiective a lui Sorin Ovidiu Vîntu rezultă cu prisosinţă din derularea faptelor şi identificarea principalului şi adevăratului beneficiar al sumelor fraudate din Fondul Naţional de Investiţii - F.N.I". Potrivit art.25 din Legea nr.656/2002, cu modificările şi completările ulterioare suma de 7.289.406 USD la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii - F.N.I. supusă procesului de spălare a banilor urmează a fi confiscată de la Vântu Sorin Ovidiu. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalul Bucureşti.