Din spatele gratiilor, milionarul Sorin Ovidiu Vîntu, care are de ispășit o pedeapsă de șase ani și două luni de închisoare în dosarul devalizării Petromservice, aruncă vorbe grele în rețelele de socializare. Printre cei vizați, Sebastian Ghiță, fostul său partener de afaceri, Traian Băsescu, fostul președinte al României, dar și americanii cărora le-ar fi fost cedată suvernitatea României.
Redăm integram mai jos, postarea lui Vîntu de pe Facebook:
”Un perete alb în spate, un birou în față, doi ochi mici și-o frunte înaltă la mijloc
Ghiță, evadatul din cocină chiar în ziua de ignat grohăie cu o voce de scapete autodenunț după autodenunț, pe principiul malgaș – mor cu voi de gât. Televiziuni în delir, ratinguri feerice, jurnaliști și comentatori apoplectici transformă grohăiturile personajului în trâmbițe ale judecății de apoi pentru „ticăloșii” care au cutezat nu doar să închidă țuțuroiul cu bani de la buget, ci, lucru extrem de grav, să atenteze la libertatea lui.
Băi, generație, Ghiță nu este un personaj pozitiv. Iar Sistemul nu înseamnă Coldea și Kövesi, ci înseamnă mult mai mult și este construit și condus de marii noștri parteneri transatlantici și implementat în România prin intermediul minunatului nostru fost președinte, Traian Băsescu, care a cedat suveranitatea țării pentru câteva chile de whisky și protecție americană acordată prețioasei sale persoane.
Despre ce înseamnă acest Sistem puteți citi din materialele de început ale paginii mele de blog și veți vedea că schimbarea lui Coldea nu va avea nicio însemnătate în continuarea funcționării mecanismelor de vasalitate față de prietenii noștri americani.”