SOV, 6 luni de închisoare cu executare. Ghiță: "Vîntu e istorie"

Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat, astăzi, pe Vîntu la șase luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că l-a șantajat pe omul de afaceri Sebastian Ghiță. Tot astăzi, la Tribunalul București, SOV are termen în dosarul „Popa”. Procesul se judecă cu ușile închise.

Ion Ilie Cezar, judecat în acelaşi dosar, a fost condamnat la cinci luni de închisoare. Sentinţa celor doi poate fi atacată prin recurs. Vîntu trebuie să-i plătească și 100.000 de lei daune morale lui Sebastian Ghiță, dar și cheltuieli judiciare, către stat, de 11.000 de lei. "Probabil nu am fost suficient de convingător. Voi aduce argumente suplimentare la instanța superioară", a declarat Sorin Ovidiu Vîntu, care a adăugat că a făcut recurs la decizia Judecătoriei Sectorului 1. Declarația a fost făcută la ieșirea din Tribunal, acolo unde Vîntu este judecat într-un alt dosar, pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, "tatăl" FNI. Condamnarea a fost pronunțată în dosarul în care Vîntu și Ion Ilie, zis Nelu Legionaru', sunt acuzați că l-au șantajat pe Sebastian Ghiță. La vremea respectivă Vîntu era patron al Realitatea TV, iar Ghiță - manager. Ulterior rupturii Realitatea TV a intrat în posesia lui Elan Schwartzenberg, iar Ghiță și-a făcut propria televiziune de știri, România TV. Ghiță: Vîntu a șantajat chiar șefi de stat Managerul Asesoft și patronul România TV, Sebastian Ghiță, a declarat pentru EVZ că, din punctul său de vedere, "Vîntu e istorie", argumentând că "timpul unor astfel de oameni a trecut, oameni care amenințau și șantajau nu numai oameni de afaceri, dar și politicieni, ba chiar șefi de stat. Sper ca astfel de practici să dispară din România". Vîntu și Cezar au fost trimiși în judecată, în stare de arest, pe 23 mai 2011, pentru șantaj. Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către inculpaţi, prin ameninţarea cu uciderea părţii vătămate, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul lui Ion Ilie, suma de bani urma să ajungă la Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit. În acest dosar, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ilie Cezar au fost arestaţi preventiv pe 29 aprilie 2011, iar pe 16 iunie au fost eliberaţi de o instanţă a Tribunalului Bucureşti, care a motivat hotărârea prin faptul că "notorietatea negativă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, în lipsa unor condamnări definitive pentru faptele imputate, nu-l poate priva de dreptul legitim de a fi liberat provizoriu în cursul procesului penal, iar măsura arestului preventiv nu numai că nu se mai justifică, dar este şi excesivă". Alte dosare:

  • Pe 8 noiembrie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu a fost arestat preventiv iar, alături de alte nouă persoane, printre care şi Liviu Luca, într-un alt dosar, cel privind delapidarea Petromservice. Vîntu şi ceilalţi inculpaţi în acest dosar au fost eliberaţi din arest în acest dosar, în 14 noiembrie 2011, de un complet de trei judecători de la Curtea de Apel Bucureşti. Judecătorii au susţinut, în motivarea deciziei de eliberare, că arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu şi a celorlalte persoane cercetate în cazul delapidării Petromservice ar fi dus la situaţia absurdă în care ar fi reprezentat pericol în acest caz, dar nu şi în celelalte dosare în care sunt acuzaţi.
  • Vîntu este judecat, astăzi, într-un alt dosar, în care este acuzat de favorizarea fostului director Gelsor, Nicolae Popa, adus în ţară din Indonezia în 22 aprilie 2011, după mai bine de zece ani de la prăbuşirea Fondului Naţonal de Investiţii.