Afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu a cerut judecătorilor întreruperea executării pedepsei de doi ani de închisoare. E susține că bolile de care suferă nu pot fi tratate în sistemul medical din penitenciar.
Solicitarea lui SOV a fost înregistrată la Judectoria Sectorului 5, dar magistrații au declinat, pe 24 octombrie, soluționarea dosarului la Tribunalul București. Cererea afaceristului ajuns la Tribunalul București, dar nu a primit termen pentru soluționare.
Condamnarea
Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2014, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut astfel decizia dată în 2 octombrie 2012 de Tribunalul Bucureşti şi confirmată de Curtea de Apel Bucureşti în iunie 2013.
Totodată, au fost menţinute sentinţele şi în cazul celorlalţi doi inculpaţi din dosar - Ovidiu Ţurcan, condamnat la un an de închisoare cu suspendare, şi Alexandru Stoian, condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia instanţei supreme în acest caz este definitivă.
Sorin Ovidiu Vîntu fusese eliberat la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, după ce a executat un an de închisoare pentru şantajarea lui Sebastian Ghiță.