Sorin Ovidiu Vîntu a primit, în această după-amiază, decizia definitivă de condamnare. Vîntu va face un an de închisoare în dosarul de şantaj în care a fost implicat şi Sebastian Ghiţă. Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. La ultimul termen, procurorii au cerut cinci ani de închisoare pentru SOV.
UPDATE 4. Sorin Ovidiu Vîntu a ajuns la Direcţia Cercetări Penale. Spre deosebire de arestările precedente, când era foarte vocal, de această dată a refuzat orice declaraţie. Ca o ironie, el va sta în celula numarul 5, care a găzduit-o şi pe Ioana Maria Vlas. UPDATE 3. Sorin Ovidiu Vîntu se află în drum spre Direcţia Cercetări Penale. Cel mai probabil, el va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova. UPDATE 2. Oamenii legii au ajuns acasă la reşedinţa omului de afaceri. Acesta nu a opus rezistenţă. UPDATE 1. Sorin Ovidiu Vîntu a declarat, pentru Realitatea Tv, că se va supune deciziei Curţii de Apel şi că nu are de gând să fugă: "Mă vedeţi pe mine luând căruciorul şi fugind peste graniţă?". Extrem de nervos, SOV a dat vina pe "sistemul ticăloşit" şi că s-a săturat să lupte împotriva lui Traian Băsescu. Rugat să păstreze un limbaj decent, Vîntu i-a spus moderatoarei să lase deoparte ipocrizia şi a închis telefonul. UPDATE. Vîntu are la dispoziţie 24 de ore pentru a se prezenta la arest. Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Celălalt inculpat, Ilie Cezar, a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare, pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă. Judecătoria Sectorului 1 a decis, pe 3 februarie, condamnarea lui Sorin Ovidiu Vîntu la şase luni de închisoare cu executare şi a lui Ion Ilie Cezar la cinci luni, pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă. Decizia a fost contestată atât de procurori, cât şi de Vântu şi Ion Ilie Cezar. Recursul s-a judecat la CAB, potrivit noilor reglementări privind accelerarea reformei în justiţie. Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată pe 23 mai 2011, în stare de arest, pentru şantaj. Cei doi au fost arestaţi preventiv în 29 aprilie 2011 şi eliberaţi în 16 iunie 2011 de o instanţă a Tribunalului Bucureşti. Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit, au precizat procurorii. STENOGRAME DIN DOSAR Vîntu: Să discutăm chiar pe şleau, pe şleau. Nu am nimic de înregistrat.
Ghiţă: Nici eu…
Vîntu: Tocmai că am venit cu o maşină care nu e monitorizată de aştia de la SRI, că nu se ştie că e din parcul meu de maşini..
Ghiţă: Da…
Vîntu: Discutăm acum ca între doi băieţi, un golan bătrân şi unul tânăr. Te-ai bazat pe forţă. Ţi-am arătat că te pişi pe forţa ta la cur, că mă piş pe forţa ta, cu golani şi cu alea că tu totuşi vii dintr-o lume cinstită, ordonată, ai tăi au fost ok…Eu vin, bă, dintr-o mahala ţigănească, vin prin pârnaie, vin prin contrabandă cu d-ăştia. Asta e o lume.. Bă, eu am făcut eforturi disperate să nu mă dau în fapt de unde vin şi cine sunt. Prietenul tău Măgureanu îţi poate confirma că mi-a dat ok-ul că să împuşc rakeţii de pe teritoriul României.
Ghiţă: Nu-l cunosc
Vîntu:…Şi că am împuşcat sute, nu zeci, sute. Şi când spun împuşcat mă refer la propriu. Eu vorbesc clar, nu mi-e teamă că ai ceva pe tine. Mă doare în p..ă. Acum discutăm doar între noi. Deci pe chestii de forţă şi cu ţigani, prietene, am condus… Bă, ascultă-mă cu atenţie, că să ştii şi tu: toată reţeaua de bulibaşi din România a lucrat pentru mine. Toată. Pe timpul certificatelor de proprietate. Lucrau pentru mine. Riscau 25 de ani sau glonţul. Furau din fabrici: macarale, alea, alea. Şi duceam la italieni. Tu nu ştii despre mine, nimic. Decât legendele făcute de proşti. Ca tine, la modul cel mai serios, am îngropat prin dealurile de prin Moldova.
Ghiţă: E a treia oară..
Vîntu: Iniţial am vrut să te …(neinteligibil)
Ghiţă: Să mă îngropaţi?
Vîntu: Să dau o lecţie tuturor care îndrăznesc să mă..
Ghiţă: Să mă îngropaţi?
Vîntu: Bă, puştiule! La mine aşa ceva nu înseamnă că e politică interzisă. La mine face parte din arsenalul de lucru când sunt supărat sau când am un interes mare de apărat. Eu nu glumesc cu astea. M-am gândit după aceea că ai venit cu inima deschisă. Fii atent aici. Ţi-au şuierat gloanţele pe la urechi. Mă refer la propriu. Când ai vorbit de moarte ţi-am spus să nu vorbeşti de ce nu ştii. Deci bătrâne, la propriu m-am gândit!
Ghiţă: Eu nu!
Vîntu: Da' tu ai venit cu inima deschisă. CITIŢI ŞI:
- Sebastian Ghiţă: "La Realitatea, peste eticheta Vîntu lipim alta"
- Vîntu către Sebastian Ghiţă: "Am împuşcat sute de rakeţi, nu zeci, sute. Mă refer la propriu"
- Obrăznicia lui Vîntu în faţa magistraţilor
- Stenograme cu boşii Realitatea TV. VEZI ce conţin
- DIVORŢUL ANULUI 2011 ÎN TV: Atuurile lui Ghiţă şi Vîntu
- Adevărul din spatele războiului Sebastian Ghiţă-Sorin Ovidiu Vîntu
- Ghiţă: Vîntu m-a ameninţat cu moartea. SOV: Sebastian Ghiţă nu mai este managerul Realitatea TV