Senatorul Social-Democrat a precizat că va începe, de astăzi, strângerea de semnături în vederea candidaturii sale ca independent la Primăria Capitalei. Oprescu şi-a manifestat dorinţa de a candida ca independent încă de la vehicularea numelui lui Marian Vanghelie pentru postul de primar al Bucureştilor. Mai mulţi lideri PSD au încercat să îl convingă să nu facă acest pas, apreciind că o candidatură a doctorului va canibaliza voturile social-democraţilor.
Printre social-democraţii care au încercat să împiedice o eventuală candidatură a lui Sorin Oprescu s-au numărat Mircea Geoană, Miron Mitrea şi Marian Vanghelie.
Sorin Oprescu este susţinut, în cursa pentru primăria Capitalei, de PRM şi de Partidul Ecologist Român.
Preşedientele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a afirmat, la sfârşitul săptămânii trecute, că partidul său l-ar putea susţine pe Oprescu în turul doi pentru Primăria Capitalei, dacă se va confrunta cu un candidat de la alt partid decât PRM.
Candidaţii independenţi pentru funcţia de primar trebuie să prezinte o listă de susţinători, minimum 2% din numărul total al alegătorilor inscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 5.000 în cazul municipiului Bucureşti. Sursa: Mediafax