UPDATE 4: Răducu Mazăre, fiul lui Radu Mazăre, aflat şi el în Madagascar, a avut o intervenţie telefonică la România TV, unde a vorbit despre situaţia în care se află tatăl său, despre arestarea acestuia şi despre cum se simte Radu Mazăre. 

„Îl vizitez pe tata zilnic, îi duc de mâncare. Este în centrul de detenţie pentru cei care urmează să fie extrădaţi. Prea multe nu are ce să facă. Noi îi ducem de mâncare, mai vorbim cu el, doarme pe o saltea de burete, merge la baie comună, dar nu trebuie să-l plângem şi nici să-l victimizăm pentru că este un om călit, a trecut prin atâtea. Este bine cu moralul, este bine fizic, aşteptăm să demareze procedurile.”, a povestit Răducu Mazăre.

„Avocatul lui de aici spune de abuzurile care au fost făcute în reţinerea lui. Aşteaptă să vină documentele din România, aşteaptă să vină un răspuns din partea ONU care tratează situaţia lui. El a depus cerere de azilant politic şi cât timp se analizează dosarul, respectivul e sub protecţia lor.”, a mai declarat Răducu Mazăre.

UPDATE 3: Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, ar fi fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare cu executare, conform realitatea.net. 


UPDATE 2: În cazul iubitei lui Sorin Oprescu, instanța a decis: „Respinge cererea privind aplicarea măsurii confiscării extinse pentru martora Nica Adriana. Ridică măsura sechestrului asigurator asupra imobilului situat în București, aparținând martorei Nica Adriana”.


UPDATE: Sorin Oprescu a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă.


„In baza prev. art. 289, alin 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 6 si art. 7 lit. a din Legea nr 78/2000 condamna pe inculpat la pedeapsa de 4 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a si b din Codul Penal .

In baza prev. art 289 alin 3 Cod Penal, dispune confiscarea sumei de 25.000 euro .

In baza prev art 367 alin 1 Cod Penal, condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 an inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b si k Cod Penal .

In baza art 297 Cod Penal, cu ref la art 13/2 din Legea nr 78/2000, mai condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 ani inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit., a b k Cod Penal.

In baza art 39 alin 1 lit. b Cod Penal, executa pedeapsa de 4 ani inchisoare la care se adauga sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse de 1 an si 4 luni, in final inculpatul executa pedeapsa de 4 ani si 4 luni inchisoare si 3 ani interdictia drepturilor prev. de art 66 alin 1 lit. a b k Cod Penal.

In baza prev. art 65 Cod Penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art 66 alin 1 lit. a b k Cod Penal, executabila de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare la momentul cand pedeapsa principala a fost considerata ca fiind executata.

Constata ca inculpatul a fost retinut/arestat preventiv 6.09.2015-27.11.2015 (arestat la domiciliu) -14.01.2016 (control judiciar) .

Respinge cererea privind aplicarea masurii confiscarii extinse prev. de art 112/1 Cod Penal pentru. martora Nica Adriana.

In baza prevederilor art. 403, lit. c Cod de Procedura Penala, ridica masura sechestrului asigurator asupra imobilului situat in Bucuresti , sector 1, strada Herastrau , nr. 42, apartinind martorei Nica Adriana .

In baza prev. art. 112 /1 Cod Penal confisca de la inculpatul Oprescu suma de 695.871 lei (perioada 2013- septembrie 2015) .

In baza prev. art. 403, lit. c Cod Procedura Penala, mentine masura sechestrului asigurator asupra cotei indivize de 5/6 din imobilul situat in Bucuresti, stada Popa Savu nr 42 , parter, sectorul 1, format din apartament cu patru camere de locuit si cu o suprafata utila de 172,34 mp, loc de parcare demisol si boxa demisol, cota parte indiviza de 101,64 mp teren identificate cu nr. cadastrale 6627-2, 6627/2/3 intabulate in cartea funciara 27192, sector 1 pana la concurenta sumei de 1.264.531,8 lei .

In baza prev. art 403, lit. c Cod Procedura Penala, ridica masura sechestrului asigurator asupra imobilului situat in sat Ciolpani , comuna Ciolpani in suprafata de 526 mp si teren cu suprafata de 895 mp .

In baza prev. art 403, lit. f Cod Procedura Penala, dispune restituirea catre a inculpat a sumelor de 31.350 lei , 9000 euro, 31.050 lei, 40.000 lei si 500 euro, ridicate cu ocazia perchezitiilor domiciliare.”, se arată în minuta ședinței de judecată

ȘTIREA INIȚIALĂ

Tribunalul Bucureşti a finalizat, săptămâna trecută, după zece ore de dezbateri, cercetarea judecătorească în dosarul fostului primar general al Capitalei Sorin Oprescu. Sentințele vor fi pronunțate luni, 13 mai. 

Fostul edil a spus în faţa magistratului că, în opinia sa, DNA nu ar fi probat acuzaţiile pe care i le-a adus şi că prin acest dosar s-ar fi dorit eliminarea sa de pe scena politică, relatează Agerpres.

„Susţin că s-a căutat cu lumânarea aprinsă şi că s-a mers pe ideea unei provocări continue de flagrant. Comandantul Arestului Central, ‘beciul domnesc’, ştia cu 12 zile înainte că trebuie să vin eu. Oprescu trebuia să dispară. Din ce motive, eu intuiesc, dar nu am probe”, i-a explicat fostul primar judecătoarei.

El a mai afirmat că are o vârstă înaintată şi că în anii de carieră a gestionat bugete considerabile, supuse de asemenea controalelor, dar că niciodată nu au fost descoperite nereguli şi că funcţiile publice deţinute nu i-au adus vreodată îmbogăţirea.

„Doamna preşedinte, am în curând 68 de ani şi sunt la apusul carierei. Am foarte mulţi tineri pe care i-am crescut. Relaxarea nu e valabilă de trei ani şi jumătate. Să ţineţi seama, respectuos vă rog, de faptul că în viaţa mea am avut responsabilităţi unde am administrat bugete deosebite faţă de celelalte şi nu mi-a lipsit niciodată nimic, o spun controalele”, a spus Oprescu în ultimul cuvânt.

Te-ar putea interesa și: