Sorin Oprescu, deranjat de Cătălin Predoiu: "Vehiculaţi informaţii cu rea-voinţă. Am fost cel mai bun primar general dintre chirurgi şi cel mai bun chirurg dintre primarii generali!"

Nemulţumit de unele declaraţii ale candidatului PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, fostul primar al Bucureştiului - l-am numit pe Sorin Oprescu - a intervenit telefonic în cadrul unei dezbateri electorale găzduite de Antena 3 pentru a face o serie de precizări. Predoiu l-a acuzat că nu a fost niciodată independent, ci "omul PSD".

"Vreau şi eu un drept la replică, ca orice cetăţean preocupat de soarta Bucureştiului (...) După şapte ani şi jumătate, am o certitudine: am fost cel mai bun primar general dintre chirurgi şi cel mai bun chirurg dintre primarii generali (...) Multe dintre cele spuse în emisiune sunt uşor deformate. Sunt convins că domunul Predoiu ştie că ani de ani s-au mărit tot timpul indicatorii de performanţă în spitalele din Bucureşti (...) Nouă spitale din Bucureşti pot intra oricând în competiţie cu spitale mari, care au tradiţie", a spus Sorin Oprescu.

Gabriela Firea l-a întrebat pe Oprescu al cui primar a fost. Acesta a răspuns: "A lu mama şi a lu tata, doamnă! (...) Niciodată nu m-am ferit să spun că sunt un om de stânga!"

Cătălin Predoiu l-a întrebat pe fostul primar dacă, sub mandatul său, Primăria Generală a fost informată despre infecţiile intraspitaliceşti. "Lucrurile s-au desfăşurat în normalitate (...) Ce vehiculaţi dumneavoastră acum sunt informaţii spuse cu rea-voinţă, din pricina campaniei electorale (...) Sărut mâna, doamna Firea!", a spus Oprescu, fără a răspunde la întrebare, punând punct intervenţiei telefonice nu înainte de a o saluta pe Gabriela Firea.