Sorin Grindeanu se va întâlni cu Dacian Cioloş. Despre ce vor discuta

Premierul Sorin Grindeanu a ajuns joi, la ora 10,00, la Palatul Victoria, unde va avea o discuţie cu fostul prim-ministru Dacian Cioloş.

Dacian Cioloş a sosit la Palatul Victoria în jurul orei 9,55, potrivit agerpres.ro.

Cioloş a anunţat miercuri că urmează să aibă joi "o discuţie mai aşezată şi mai detaliată" cu actualul prim-ministru.

Premierul Sorin Grindeanu a condus miercuri prima şedinţă a noului Guvern. La începutul întâlnirii, el le-a transmis miniştrilor că trebuie să intre "în pâine" şi să treacă la fapte.

Cabinetul Grindeanu a adoptat miercuri seară proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Totodată, premierul a anunţat că vineri va avea loc cea de-a doua şedinţă a noului Guvern.

Acesta intenţionează să-i prezinte lui Sorin Grindeanu proiectele pe care Guvernul Cioloş le-a început şi care vor trebui continuate sau finalizate în perioada următoare.