Un Guvern "poate fi dat jos" prin moţiune de cenzură, a declarat în această seară premierul Sorin Grindeanu, precizând că nu îşi va da demisia.
"Noi, săptămâna viitoare avem două încercări în Parlament. Pe de o parte bugetul, în care spuneam că am prins pe fiecare minister în parte, pe fiecare instituţie în parte finanţări pentru măsurile prevăzute în Programul nostru de guvernare, astfel încât ceea ce am promis la oameni să se şi regăsească în bugetul de stat, şi avem moţiune de cenzură. Ăsta este jocul democratic şi cred că trebuie să revenim cât se poate de urgent la aceste noţiuni. (...) Modalitatea prin care un Guvern poate fi dat jos este prin moţiune de cenzură, pentru că cealaltă, cea prin care mi-aş da eu demisia, nu se poate, fiindcă nu mi-o dau", a declarat premierul Grindeanu, la Antena 3