Evenimentul Zilei > Social > Sorin Cîmpeanu, decizie de ultim moment cu privire la testarea elevilor în școli. La cine rămâne responsabilitatea
Sorin Cîmpeanu, decizie de ultim moment cu privire la testarea elevilor în școli. La cine rămâne responsabilitatea

Sorin Cîmpeanu, decizie de ultim moment cu privire la testarea elevilor în școli. La cine rămâne responsabilitatea

Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că fiecare școală va decide dacă vrea să administreze testele de salivă sau nu pentru elevi şi nu oricum, ci cu acordul părinților.

Pe data de 11 noiembrie, ministerul Sănătății a trimis către ministerul Educației și implicit către școli o instrucțiune în care sunt prevăzuți pașii pentru testarea pe bază de salivă în care arăta că testele vor fi făcute, în fiecare luni şi joi, de către personal medical sau de cadrele didactice, special desemnate de școală.

Numai că, la aproape două săptămâni de cursurile față în față, testele nu au ajuns încă în școli iar scandalul legat de cine le face este în desfășurare. Ministrul Sorin Cîmpeanu a revenit pe acest subiect şi explică în ce condiții se pot testa elevii în fiecare școală.

Dacă testul iese pozitiv și nu se face PCR, copiii rămân acasă 14 zile

Ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi seară că testele de salivă vor fi administrate în școală doar dacă instituția va decide că este de acord și are infrastructura necesară să facă acest lucru. Şi mai mult, acest lucru se poate face doar cu acordul părinților.

Dacă testul de salivă iese pozitiv și elevul face un test PCR care iese negativ atunci acesta poate continua cursurile fizic. În cazul în care elevul nu face test PCR sau acesta iese pozitiv, elevul rămâne acasă 14 zile, a explicat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că în prezent sunt 18 județe care au rată de infectare mai mică de 3 la mie. Practic, în mai bine din jumătate din teritoriul țării rata e sub 3 la mie. De luni toți copiii vor merge la școală fără a ne mai raporta la incidența pe școală. Pentru aceasta se va modifica ordinul comun, astfel încât să fie permisă prezenţa fizică în şcoli şi grădiniţe în localităţile unde rata de incidenţă este sub 3 la mie, fără să depindă de rata de vaccinare.

Ministrul interimar a mai declarat că sunt 407.000 elevi vaccinați, adică 33% din cei eligibili

Şi continuă: Procedura de administrare a testelor este în sarcina Ministerului Sănătății. La decizia școlii, testele vor putea fi administrate acasă, de părinți, sau în școală. Când există dorința profesorilor pentru a fi administrare în școală trebuie acordul părinților. Școala va decide dacă dorește și are condiții pentru testare în școală. Dacă nu, la domiciliu sub supravegherea părinților sau reprezentanților legali. Rezultatul poate fi trimis în scris sau pe email dirigintelui sau învățătorului sau directorului.

Dar nu pare a fi atât de simplu

Deoarece sindicatele din educație au cerut ministrului Educației și Guvernului să nu-i implice în testare pentru că nu au competențe medicale și nu sunt protejați în fața coronavirusului.

FSLI și Federația „Spiru Haret” susțin că profesorii nu au echipamente de protecție și se pot infecta atunci când fac testele, drept pentru care cer ca testarea să fie făcută de către personal calificat. Ei spun că niciun salariat din învățământul preuniversitar nu poate fi constrâns să realizeze testarea și probabil mulți profesori vor refuza.

„În plus, testările nu au cum să se realizeze într-un timp scurt, ceea ce ar conduce la blocarea procesului de predare-învățare”, arată sindicatele în scrisoarea către Cîmpeanu și către Guvern.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.