Sorin Cîmpeanu are soluţia pentru elevii bolnavi de Covid-19 în ziua Examenelor naţionale

Sorin Cîmpeanu are soluţia pentru elevii bolnavi de Covid-19 în ziua Examenelor naţionale

Sorin Cîmpeanu: Un ministru al Educaţiei responsabil nu trebuie să se lase pradă emoţiilor. Examenele naţionale vor fi susţinute cu prezentă fizică, pentru relevanţă. Dacă nu am adapta tematica la situaţia epidemică, ar însemna că negăm evidenţe.

Sorin Cîmpeanu are soluţia pentru elevii bolnavi de Covid-19 în ziua examenelor naţionale. Sorin Cîmpeanu a fost invitatul lui Rovert Turcescu şi a vorbit despre mai multe teme de interes în Educaţie, printre care merită amintite condiţiile pentru desfăşurarea Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului.

De asemenea, ministrul Educaţiei a reiterat că nu înţelege restricţiile impuse în şcoli de ministerul Sănătăţii odată cu instituirea scenariului roşu:

„(…) Am anticipat şi am spus public că nu ştiu de ce în aceeaşi şcoală, în acelaşi scenariu roşu, în două clase alăturate, una de clasa a IV-a are efectiv complet, iar cealaltă, clasa a VIII-a, are efectiv înjumătăţit… Mi s-au prezentat motive de siguranţă epidemiologică, norme sanitare… Acest ordin comun, din perspectiva educaţiei este total neconvenabil.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un ministru al Educaţiei responsabil nu trebuie să se lase pradă emoţiilor. Examenele naţionale vor fi susţinute cu prezentă fizică, pentru relevanţă. Dacă nu am adapta tematica la situaţia epidemică, ar însemna că negăm evidenţe.

Sorin Cîmpeanu are soluţia pentru elevii bolnavi de Covid-19

Elevii bolnavi de Covid-19 la data examenelor… Şi acest lucru e luat în considerare, la fel cum este şi scenariul în care vor fi şcoli carantinate. Am luat în considerare o excepţie pe care CNSSU să o facă în beneficiul elevilor care au de susţinut examene, chiar dacă acele localităţi sunt carantinate.

Şi pentru cei care din păcate nu va fi bine (n.r. – care ar putea avea Covid-19), vă garantez că vor fi identificate soluţii suplimentare pentru a nu pierde acest an. O sesiune de examen individualizată e una dintre soluţii.

(n.r. - Robert Turcescu l-a întrebat despre băieţii deştepţi care s-au vaccinat peste rând şi restul. Cum i se pare România îmărţită în două falii?) Instituţional vorbind, am o apreciere deosebită pentru modul în care a fost coordonată campania de vaccinare. A fost acordată prioritate personalului de învăţământ din şcoli. Apreciez asta.

Eu m-am vaccinat o dată cu tot Guvernul României, când mi-a venit rândul, fiind considerat şi Guvernul României o categorie esenţială. Nu am de ce să mă plâng de campanie de vaccinare. Rezultatul este că suntem în primele 3 state europene”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Evz Play.

EVZ Play cu Turcescu este o emisiune de autor, interactivă, în care Robert Turcescu invită în direct spectatorii să comenteze împreună cele mai importante știri și nu numai, apărute în spațiul media. Cei care doresc să vadă mai mult se pot abona la canalul EVZ Capital, pe care sunt disponibile ultimele producţii marca EVZ Play.