Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare, ieri, cu privire la cererea formulată de fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, prin care solicită magistraţilor să fie scos de sub control judiciar într-un dosar în care a fost acuzat de procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocală”, de la DNA Ploieşti că ar fi făcut trafic de influenţă şi ar fi luat o mită de 13 milioane de euro.
„Ori de câte ori clientul meu a adus dovezi care contraziceau declaraţiile martorilor, aceştia au fost audiaţi şi reaudiaţi. Văzând asta, acesta a renunţat să se mai apere. Abia la termenele acestea au fost aduse probe solide, iar fosta lui şefă de cabinet a invalidat aceste chestiuni. Prin expertiză se dovedeşte indubitabil că sumele de bani despre care se susţine că au ajuns la Blejnar prin intermediar, nu au ajuns niciodată. Au fost însuşite de alte persoane”, a declarat avocatul lui Blejnar, Bogdan Micu.