Sorana Cîrstea s-a retras de la Linz. Motivul a fost făcut public în urmă cu puțin timp

Sorana Cîrstea s-a retras de la Linz. Motivul a fost făcut public în urmă cu puțin timp Sursa foto: Arhiva EVZ

Luni, Sorana Cîrstea (31 de ani) și-a anunțat retragerea de la turneul WTA de la Linz. Motivul a fost făcut public chiar de către jucătoarea de tenis profesionist. O accidentare o împiedică să mai participe la turneu din acest an.

Sorana Cîrstea a anunțat pe rețelele de socializare retragerea sa de la turneul WTA de la Linz, programat în perioada 6-12 noiembrie. Concursul oferă premii totale în valoare de 235.238 de dolari. Favorita turneului este britanica de origine română Emma Răducanu, iar pe locul doi la favorite este clasată Simona Halep. Sorana Cîrstea era printre româncele care și-au anunțat participarea la turneul de la Linz, însă, din cauza unei accidentări în timpul antrenamentelor, a fost nevoită să se retragă din competiție.

Anunțul a fost făcut pe pagina personală de Instagram, chiar de către sfertfinalista de la Roland Garros 2008. O ruptură la mușchiul gambei o împiedică să intre pe teren în acest an.

“Din cauza unei accidentări pe care am suferit-o în urmă cu două zile la antrenament aici la Linz, trebuie să mă retrag de la unul dintre turneele mele preferate. RMN-ul a relevat o ruptură la muşchiul gambei, astfel că medicii m-au sfătuit să nu intru pe teren.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ăsta este sportul şi asta e viaţa, dar eu abordez fiecare provocare cu verticalitate şi cu capul sus. Este timpul să mă recuperez şi să devin mai puternică pentru 2022!?, a scris Cîrstea pe pagina sa de Instagram.

Simona Halep încheie sezonul la Linz

Jucătoarea de tenis profesionist a avut parte de un sezon extrem de complicat. O accidentare a făcut-o se renunțe la marea majoritate a turneelor WTA din acest an. Totuși a reușit să intre pe teren la câteva, iar sezonul îl va încheia la Linz. Simona Halep a participat o singură dată la acest turneu, în anul 2012.

Cea mai mare dorință a sportivei este să aibă spectatori de data aceasta, deoarece, la Transylvania Open, meciurile au fost disputate fără fani în tribună.

"Am decis să iau trenul pentru că este o experiență frumoasă. Mereu iau trenul când am ocazia. Ultima dată am fost la Linz în 2012, au trecut mulți ani. Dar este un turneu extraordinar, terenurile și condițiile sunt foarte bune, oamenii sunt drăguți. Am vrut să mai joc în câteva meciuri, să particip la acest turneu frumos.

Îi iubesc pe fani, mi-au transmis o energie pozitivă de fiecare dată. Chiar și când am pierdut, au fost alături de mine și vreau să le mulțumesc. Aștept să-i văd la meciuri", a spus Simona Halep.