Sondaj: Obama îl devansează pe McCain

Un nou sondaj, realizat de Reuters/Zogby îi dă candidatului democrat de culoare un avans de 2 procente în faţa republicanului McCain.

Astfel, Barack Obama, are un avans de două puncte procentuale faţă de republicanul John McCain, a cărui decizie de a candida alături de Sarah Palin a dus la consolidarea sprijinului pentru ambii candidaţi.

Obama conduce în rândurile posibililor alegători cu 47 la sută faţă de 45 la sută cât ar obţine McCain. Acesta a câştigat teren luna trecută în rândul alegătorilor independenţi şi a electoratului feminin, dar şi datorită chestiunii legate de cine ar reuşi să administreze economia problematică a Statelor Unite.

Sondajul apare după o lună intensă a cursei pentru Casa Albă, dat fiind că ambele partide şi-au organizat convenţiile de nominalizare şi ambii candidaţi şi-au ales vicepreşedintele.

Alegerea făcută de McCain în favoarea lui Sarah Palin, care se declară împotriva avortului însă în favoarea legislaţiei armelor, a aprins scena politică, fapt ce a atras entuziasmul conservatorilor pentru tandemul republican.

Zogby a declarat că Palin l-a ajutat şi pe Obama să îşi consolideze susţinerea democraţilor. "În ultimele săptămâni nu se vorbeşte decât despre Palin", a declarat el. "Aceasta a consolidat poziţia ambilor candidaţi", a adăugat el.

Obama, care a încercat să îşi consolideze susţinerea democraţilor în august când doar 74 la sută dintre aceştia îl sprijineau, acum se bucură de 89 la sută. Susţinerea republicanilor pentru McCain a crescut de la 81 la sută la 89 la sută.

Circa o treime din posibilii alegători au declarat că alegerea lui Palin i-a determinat să îl sprijine pe McCain, în timp ce un sfert au afirmat contrariul, iar 43 la sută au declarat că acest lucru nu îi va influenţa în nici un fel.

Alegerea lui Obama în favoarea senatorului Joe Biden, preşedinte al Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Senat, drept candidat la postul de vicepreşedinte a avut un impact redus. Circa 23 la sută au afirmat că există mai multe şanse să îl voteze pe Obama în tandem cu Biden, în timp ce 16 la sută au afirmat contrariul.

Jumătate din numărul alegătorilor au afirmat că economia este principala problemă, iar sondajul de opinie a indicat că McCain are un mic avantaj (47 la sută) faţă de Obama (45 la sută) în legătură cu cine ar putea administra cel mai bine economia.

Acesta este un câştig important pentru Obama, dat fiind că McCain conducea luna trecută cu nouă procente.

Obama a încercat să îşi reorienteze campania spre propunerile sale pentru economie după o conveţie republicană unde a fost aspru criticat ca un elitist liberal, care nu cunoaşte problemele famillilor din clasa de mijloc.

Obama conduce cu un procent faţă de McCain în rândurile independenţilor şi şapte procente în rândurile electoratului feminin, de la un avantaj de două procente luna trecută.

Obama a câştigat susţinerea catolicilor şi a alegătorilor vârstnici, dar şi-a pierdut susţinerea în rândurile alegătorilor din suburbii şi ale locuitorilor din oraşele mici.

Sondajul telefonic a fost efectuat pe un eşantion de 1.008 posibili alegători, având o marjă de eroare de 3,1 la sută.

Sursa: Mediafax