Republica Moldova. Aproape 66 la sută dintre eventualii participanți la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE ar susține inițiativa. Aceasta reiese din datele ultimului sondaj, prezentat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu CBS-AXA.
Conform sondajului, 65,8% dintre moldovenii deciși ar vota „pentru” la Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Respectiv, 34,2% ar da un răspuns negativ la întrebarea plebiscitului.
Conform autorilor studiului, participarea la referendum va fi una reprezentativă.
„66,1% din respondenți vor participa la referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană din 20 octombrie curent. Circa 18% dintre respondenți consideră că, după aderarea la UE, în Republica Moldova se va micșora nivelul de corupție, 17,9% că se va mări libertatea de a călători în UE, iar 13,8% că se vor îmbunătăți serviciile medicale. Printre reformele prioritare pentru aderarea la UE, 50,6% din respondenți au menționat combaterea corupției, 33,8% – impulsionarea dezvoltării economice, iar 32,6% – accelerarea reformei justiției”, menționează cei care au efectuat sondajul.
În cadrul unei conferințe de presă, autorii s-a referit și la rezultatele chestionării pe alte aspecte ale integrării europene.
„Pe dimensiunea relațiilor comerciale, țările membre ale UE sunt privite ca principalii parteneri pentru Republica Moldova, cu 51,2% din răspunsuri, urmate de Ucraina – 26,6% și Federația Rusă – 25,6%.”, concretizează autorii.
Sondaj: România, principalul partener al Republicii Moldova
În același timp, aproape 54 la sută dintre respondenți au menționat țările Uniunii Europene drept principalul partener de dezvoltare al Republicii Moldova. Pe primul loc se situează România, care este urmată de Germania, Franța și Italia.
Pledoarie pentru aderarea la UE
Anul trecut, pe 21 mai, peste 80 de mii de moldoveni au participat la un miting proeuropean, organizat la inițiativa președintei Maia Sandu. Acțiuni similare au fost organizate de diaspora moldovenească în zeci de orașe din Europa. În cadrul Adunării Naţionale „Moldova Europeană” a fost adoptată, prin votul celor prezenți, o rezoluție care stabilește vectorul proeuropean al țării. La eveniment au participat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, europarlamentarul român Siegfried Mureşan, dar și ambasadorul României, Cristian Leon Ţurcanu.