Acest an este crucial pentru viitorul României. Vor avea loc alegerile prezidențiale. Candidații la șefia țării se întrec în promisiuni și declarații. Anul acesta, principalii candidați la prezidențiale sunt Marcel Ciolacu (PSD), George Simion (AUR), Elena Lasconi (USR), Nicolae Ciucă (PNL), Mircea Geoană. Cu cine vor vota românii?
Astfel, canalul de YouTube al redacției EVZ, Hai România, a realizat un sondaj pentru români.
La întrebarea „Cărui politician i-ați da cheile de la casă, ca să vă ude florile când sunteți plecat?”, românii au răspuns:
-George Simion - 31%;
-Elena Lasconi - 28%;
- Marcel Ciolacu - 17%;
-Mircea Geoană - 13%;
- Nicolae Ciucă - 11%;
Sondajul încă este deschis și puteți vota AICI.
Cu cine ar vota românii la prezidențiale
Un sondaj recent realizat de INSCOP arată care sunt preferințele românilor pentru candidații la alegerile prezidențiale. Mircea Geoană și Marcel Ciolacu conduc cu cele mai multe procente, dar un alt candidat se apropie rapid de locul al doilea.
Într-un interviu pentru aktual24, Remus Ștefureac, directorul INSCOP, a precizat că Mircea Geoană ar obține peste 20% din voturi. Cu toate acestea, Elena Lasconi este în creștere și se apropie de Marcel Ciolacu.
„Lucrurile sunt destul de clare în acest moment: există un singur candidat care trece de 20 la sută. E o situație cumva atipică față de orice altă competiție prezidențială din ultimii aproape 35 de ani. Practic, îl avem pe Mircea Geoană, singurul care trece de 20 la sută, apoi urmează un grup de candidați care își dispută locul doi, dar destul de apropiați unii de alții, dacă luăm în considerare și marja de eroare a sondajului (3 la sută – n. red.).
Marcel Ciolacu e situat pe locul doi, cu procente undeva, între 17 - 19 la sută. Sigur, pot varia. Urmează Elena Lasconi, care a crescut destul de mult în ultima perioadă, cu procente de 15-16 la sută. George Simion și Diana Șosoacă – 13 - 14 la sută, trecând în față când unul, când celălalt, și Nicolae Ciucă, cu sub 10 la sută, pierdut cumva în ultimele săptămâni, în contextul, sigur, numeroaselor atacuri care au fost la adresa domniei sale”, susține Remus Ștefureac, directorul INSCOP.
Conform managerului institutului de sondare a opiniei publice, rezultatele sondajului INSCOP arată o stabilitate în intențiile de vot pentru Mircea Geoană, Marcel Ciolacu, George Simion și Diana Șoșoacă. Elena Lasconi are o evoluție notabilă, în timp ce Nicolae Ciucă a înregistrat o scădere recentă.
În același interviu, Remus Ștefureac menționează că alegerile prezidențiale din 2024 vor fi marcate de un scor strâns între candidați. Situația este neobișnuită față de alegerile prezidențiale din trecut, cu excepția celor din 2000, când Corneliu Vadim Tudor și Ion Iliescu au ajuns în turul doi.