Sondaj cu profeții despre viitorul Moldovei

PNUD Moldova, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent Expert-Grup, a lansat un sondaj interactiv, prin care propune respondenților să se gândească la cele mai importante provocări care cred că vor influența dezvoltarea Republicii Moldova în viitor.

 De asemenea, respondenții sunt îndemnați să reflecteze asupra soluțiilor și politicilor publice care cred că vor ajuta Guvernul la rezolvarea problemelor de dezvoltare. Sondajul se va desfășura în perioada 9-26 septembrie.

Directorul executiv al Expert-Grup, Adrian Lupușor, a declarat pentru IPN că Sondajul face parte din Proiectul „Dialog pentru consolidarea capacităților și edificarea instituțiilor agendei de dezvoltare post-2015” și este implementat în comun de PNUD Moldova și Centrul Analitic Independent Expert-Grup. Scopul inițiativei este de a susține, cu evidențe analitice, eforturile și politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova. Adrian Lupușor spune că acest sondaj este o premieră pentru Republica Moldova, fiind utilizată o platformă inovativă, elaborată în SUA. Respondenții urmează să răspundă la câteva întrebări deschise în circa 15 minute. Toate recomandările făcute de aceștia vor fi colectate și transmise instituțiilor competente. Sondajul poate fi găsit pe pagina electronică a Expert-Grup. Centrul va face ulterior publice răspunsurile.