Sondaj CSCI: Victor Ponta, mai de încredere decât Crin Antonescu

Victor Ponta este cel mai de încredere politician, conform sondajului CSCI, realizat în perioada 21-23 august, pe un eşantion de 1.054 de persoane şi cu o marjă de eroare de +/- 3la sută.

Astfel, Victor Ponta se bucură de o cotă de încredere de 47%, iar Crin Antonescu are un capital de încredere de 42%. Pe locul trei în topul încrederii se află Vasile Blaga, cu 19%, în timp ce Traian Băsescu se situează la 16%.  În ceea ce priveşte intenţia de vot, dacă mâine s-ar desfăşura alegeri parlamentare, USL ar câştiga alegerile cu 62%, urmată de către PDL-16%, PP-DD-12%, UDMR-4%, PRM-2%, PNG-1%, UNPR-1%. Decizia Curţii Constituţionale privind invalidarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu a fost considerată drept bună sau foarte bună de către 34% dintre respondenţii, în timp ce  62% cred că este una proastă sau foarte proastă.  4% au răspuns Nu ştiu/nu răspund. 

Întrebaţi dacă "UE şi SUA au procedat corect insistând pentru validarea referendumului cu 50% + 1?", 43% dintre respondenţi au răspuns afirmativ, iar 48% negativ, iar 9% nu au răspuns sau nu ştiu. În ceea ce priveşte  activitatea cabinetului Ponta aceasta este văzută de către 65% din eşantion drept bună şi foarte bună, 32% o văd drept proastă şi foarte proastă, iar 3% au răspuns nu ştiu/nu răspund.