Un sondaj CSCI efectuat în perioada 12-16 februarie, dar publicat de acest institut abia la 12 mai, arată că majoritatea românilor se bazează pe alianța militară cu SUA, în cazul unui conflict cu Rusia.
Potrivit CSCI, 74% din cei chestionați se bazează pe alianța cu SUA pentru apărarea țării, în cazul unui conflict cu Rusia. Circa 40% se tem că un conflict militar cu Rusia e posibil în viitorul apropiat, iar 25% apreciază că este posibil, iar 25% că așa ceva nu se va întâmpla.
Orientarea occidentală a României se observă și din faptul că 69% din repondenții la acest sondaj au încredere în UE, iar 62% au încredere multă și foarte multă în SUA. Intelectualii au mai puțină încredere în Occident decât muncitorii, arată CSCI. În Rusia au încredere doar 10% din cei chestionați, iar în Ungaria - 16%.
Sondajul mai arată că 76% din repondenți asociază protecția mediului cu patriotismul.
În ceea ce privește unirea cu Republica Moldova, 45% cred că aceasta se poate produce doar după ce această țară va intra în UE, 30% apreciază că aceste evenimente sunt independente, iar 25% nu știu ce să răspundă.