Adoptarea unor legi în Parlament sau emiterea unei ordonanțe de urgență din partea Guvernului sunt două dintre soluțiile avansate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, în contextul deciziei CCR privind protocoalele secrete încheiate între SRI și sistemul judiciar.
CCR a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.
După decizia CCR, Tudorel Toader a anunţat că Parlamentul sau Guvernul vor adopta acte juridice pentru a îndrepta abuzurile din justiţie. Ministrul nu a dat însă alte detalii cu privire la pârghiile legale sau la orizontul de timp în care vor fi făcute aceste demersuri.
„În opinia mea ca ministru, sigur nu numai eu decid, pentru că poate să-o facă şi Parlamentul sau Guvernul, vom adopta acte juridice de natură să permită îndreptarea acestor abuzuri. (...) Dacă am zis Parlamentul sau Guvernul după caz, aşa zice şi Constituţia, Parlamentul care adoptă legi şi Guvernul care poate să adopte ordonanţe de urgenţă”, a mai declarat Toader, într-o intervenție telefonică la Digi24.
Ministrul Justiției a mai spus că în prezent are şi mai multe argumente în susţinerea demersului pe care l-a iniţiat anul trecut, pe 24 octombrie, privind revocarea procurorului general Augustin Lazăr. „Argumentele pe care le-am prezentat atunci şi despre care am spus că sunt - unele - cu caracter exemplificativ, astăzi au devenit şi mai numeroase, şi mai evidente (…)”, a mai spus ministrul.