SOLUTII PENTRU ACASA: "Fata mea isi invidiaza colegele"

Va raspunde Psihoterapeut Augustin Cambosie, vicepresedinte al Federatiei Romane de Psihoterapie.

Nu ma mai inteleg deloc cu fiica mea de 14 ani. In urma prieteniei cu alte doua fete de aceeasi varsta, dar cu o situatie financiara mai buna, tot imi cere sa-i dau ce au si celelalte fete. Ce ar fi de facut? Sincer, situatia ma depaseste, nu pot concura cu ceilalti parinti.Prima carenta este cea educationala. Astfel de modele care sa ne motiveze vor exista intotdeauna, la orice nivel vom ajunge. Este normal sa fim la un moment dat invidiosi si vrem sa ajungem la fel cu cei care detin mai multe bunuri. Important este insa sa nu exageram si sa nu-i facem responsabili de ce nu avem pe cei din jurul nostru.

Este si un factor de conjunctura. Daca unii vor vile sau masini scumpe, altii doresc sa aiba mii de carti in biblioteca pe care sa le fi citit. Copiii beneficiaza de aceasta „zestre”, dar parintii trebuie sa le transmita si alte valori. Una dintre cele mai importante valori este credinta ca ce facem cu mijloacele noastre constituie lucrul esential in viata.

Pentru asta trebuie sa muncim. Mai sunt si alte valori: cinstea, responsabilitatea si convingerea ca viata trebuie acceptata cu bune si rele si ca dezvoltarea spirituala este mai importanta decat cea materiala. Este totodata foarte probabil ca micutii sa-si doreasca alte lucruri decat parintii lor.

Iti recomand sa te apropii de fata ta, sa renunti la atitudinea parinteasca in favoarea uneia amicale. Nu tipa la ea, nu o constrange si nu-i interzice anumite lucruri, pentru ca vei obtine reactii opuse celor dorite.

Mai bine afla care sunt frustrarile ei, de ce anume le invidiaza pe colegele ei si ce ar face ea daca ar avea lucrurile pe care le detin acestea. Varsta de 14 ani este una dificila. Tinerii vor sa fie independenti, dar nu au putere: nu au bani, nu se pot casatori etc. Educatia mai poate da inca rezultate bune in cazul fiicei tale.