Soluţie: Nicolai, instalată prin parlament

Majoritatea liderilor PNL susţin că Tăriceanu ar trebui să vină în parlament cu o structură modificată a executivului.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu este presat din interiorul PNL să meargă înainte cu sprijinirea Noricăi Nicolai pentru Ministerul Justiţiei, în formula unei restructurări guvernamentale care să fie votată de parlament.

Deja în cercurile liberale se vorbeşte şi despre schimbarea altor miniştri, precum Adrian Cioroianu, Cristian Adomniţei sau Paul Păcuraru. Premierul ezită, pentru că un asemenea pas presupune negocieri cu PSD, partid care a anunţat deja că nu acceptă să voteze un nou guvern dacă singura schimbare este la Ministerul Justiţiei.

Ecuaţia este complicată şi de faptul că omul de încredere al lui Tăriceanu, Bogdan Olteanu, nu este foarte încântat de perspectiva de a se aşeza la masa negocierilor pentru Norica Nicolai.

Liberalii au întors restructurările pe toate părţile

Joi seară, la sediul guvernului, Tăriceanu a avut o primă rundă de discuţii cu o parte dintre liderii PNL, după decizia Curţii Constituţionale. Majoritatea celor prezenţi au fost de părere că Norica Nicolai trebuie să devină ministru al justiţiei prin restructurarea cabinetului Tăriceanu. Alternativa - nominalizarea unui nou ministru care să fie propus Palatului Cotroceni - nu a găsit adepţi pe motiv că, astfel, liberalii ar accepta dreptul preşedintelui Băsescu de a se opune nominalizării unui ministru.

În cursul discuţiilor au apărut chiar două posibile variante de restructurare - „mică“ sau „mare“. Una dintre acestea ar viza înlocuirea doar a Noricăi Nicolai, pe baza unui artificiu procedural. Aceasta ar însemna, pe lângă prezentarea Noricăi Nicolai ca ministru al justiţiei, desfiinţarea celor două posturi de vicepremier, care oricum nu sunt ocupate.

Unii dintre liderii partidului, precum Ludovic Orban, au propus ca restructurarea să implice şi modificări la nivelul altor ministere. În contextul apropierii alegerilor locale, lui Tăriceanu i s-a propus să-i schimbe şi pe miniştrii Adrian Cioroianu (Externe), Cristian Adomniţei (Educaţie) şi Paul Păcuraru (Muncă).

În ceea ce o priveşte, Norica Nicolai a pretins că „nu se cramponează de o funcţie“ şi le-a solicitat colegilor ca, în măsura în care consideră că ar fi mai bine pentru partid şi pentru imaginea guvernului, să renunţe la nominalizarea sa. Totuşi, încurajată de sprijinul celorlalţi, Norica Nicolai a spus că, pentru partid, cea mai bună variantă ar fi restructurarea. Tăriceanu personal nu s-a pronunţat în favoarea niciuneia dintre variante - restructurare sau nominalizarea unui nou ministru.

Crin Antonescu: Tăriceanu ar trebui să îşi dea demisia

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu, unul dintre cei care nu au ajuns la întâlnirea restrânsă de joi seara, face notă discordantă, chiar dacă el s-a numărat de la început printre susţină torii Noricăi Nicolai. Crin Antonescu susţine că singura soluţie realistă ar fi ca premierul Tăriceanu să-şi dea demisia: „Tăriceanu trebuie să-şi dea demisia şi să îl lase pe Traian Băsescu şi pe cei de la Curtea Constituţională să formeze guvernul. Dacă jumătate din guvern este hăituit de DNA, dacă Atanasiu a fost schimbat cum a fost schimbat, şi nu a mai revenit chiar dacă era nevinovat, dacă primul-ministru nu poate să-şi aleagă miniştrii, eu nu văd rostul să mai fie nominal premier“.

PARTENERIAT PNL-PSD

Iliescu - şeful guvernului, Geoană - interfaţă

În perspectiva validării Noricăi Nicolai în parlament, la pachet cu un guvern restructurat, cu susţinerea PSD, preşedintele Traian Băsescu îşi pregăteşte deja terenul pentru a resuscita ca temă de campanie: parteneriatul PNL-PSD. Într-un interviu la TVR, şeful statului a reproşat guvernului că se lasă „şantajat de un PSD flămând“ şi în special premierului Călin Popescu- Tăriceanu că este marioneta lui Ion Iliescu. „PSD-ul, prin Ion Iliescu, prin Viorel Hrebenciuc via Bogdan Olteanu, influenţează major deciziile premierului. O spun cu toată responsabilitatea unui şef de stat“, a susţinut Băsescu. Mâna PSD-ului, afirmă preşedintele, s-ar vedea nu doar în îngroşarea bugetelor baronilor locali social-democraţi, girată de guvern, ci şi în stabilirea datei alegerilor, în tergiversarea uninominalului sau chiar în trunchierea noii ordonanţe a CNSAS prin eliminarea verificării candidaţilor. Păpuşarul lui Tăriceanu ar fi, potrivit şefului statului, fostul preşedinte Ion Iliescu, şi nu Mircea Geoană, folosit doar pe post de „interfaţă“. „Sunt convins că aşa cum va stabili PSD, în mod deosebit ce-i va cere domnul Iliescu, ce va cere domnul Adrian Năstase, premierul va fi extrem de supus. Sigur, Geoană va fi interfaţa care uneori va comunica“, a spus Băsescu. În replică, Iliescu şi-a justificat „dialogul cu Tăriceanu“, arătând că „obligaţia premierului cu un guvern fără suport parlamentar“ este să discute cu opoziţia. „El nu are dialog cu foştii preşedinţi, cu liderii partidelor şi îi reproşează premierului că face aşa ceva“, i-a reproşat el lui Băsescu într-un interviu la RFI, adăugând că îi „aminteşte de o stare de spirit dinainte de ’89“. (Anca Simina)