Soluția lui Orban la blocajul PSD. Modificări la OUG 114 adoptate printr-o nouă ordonanță

sedinta de guvern_Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunțat că modificările la OUG 114 vor fi realizate prin adoptarea unei alte Ordonanțe de urgență.

Măsura urmărește ca intrarea în vigoare a actului normativ să nu fie suspendată din cauza PSD care a atacat la Curtea Constituțională procedura de asumare a răspunderii în Parlament.

Printre modificările care urmează să intre în vigoare prin noul act normative sunt înghețarea salariilor demnitarilor, prorograrea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari și președinți de consilii județene, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și încetarea detașărilor din mediul privat în sistemul public, înghețarea punctului de amendă precum și eliminarea taxei de 2% pentru companiile din energie.

În același context, Ludovic Orban a salutat decizia președintelui Klaus Iohannis de a promulga legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale.

„Salut decizia preşedintelui, care a promulgat legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale. România are buget. Va trebui, în schimb, să rezolvăm o problemă creată de atacul la Curtea Constituţională al PSD împotriva legii de corectare a OUG 114”, a spus Orban.