Evenimentul Zilei > Monden > Solistiţiul de iarnă 2020. Tot ce trebuie să știți despre cea mai întunecată zi a anului
Solistiţiul de iarnă 2020. Tot ce trebuie să știți despre cea mai întunecată zi a anului

Solistiţiul de iarnă 2020. Tot ce trebuie să știți despre cea mai întunecată zi a anului

Solstițiul de iarnă sau solstițiul hibernal apare atunci când unul dintre polii Pământului își are înclinația maximă departe de Soare. Se întâmplă de două ori pe an, o dată în fiecare emisferă (nord și sud).
Când noaptea este cea mai lungă, în multe părţi din lume totul este alb, aerul devine mai rece, natura trece printr-un proces de moarte aparentă aşteptând transformarea sa misterioasă cand revine la viaţă peste câteva luni sub căldura Soarelui de primavară. Nu este o întamplare sau un accident faptul că naşterea divină a mântuitorului a avut loc în una din cele mai lungi nopţi ale anului pentru că este un moment de o creativitate imensă pe plan fizic.
Încă din preistorie, solstițiul de iarnă a fost văzut ca o perioadă semnificativă a anului în multe culturi și a fost marcat prin festivaluri și ritualuri. Aceasta marca moartea simbolică și renașterea Soarelui. Semnificația sezonieră a solstițiului de iarnă constă în inversarea prelungirii treptate a nopților și la scurtarea zilelor.

Ciudăţenii şi mitologii

PAGINA ANTERIOARA CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE