Editura Evenimentul si Capital

SOLIDARITATE FĂRĂ PRECEDENT ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE. Angajații Spitalului Colentina sunt alături de DIRECTORUL CE A FOST DEMIS DEGEABA DE GABRIELA FIREA. Detalii din interior | EVZ SPRIJINĂ SPITALUL COLENTINA

Bogdan Andreescu
Autor: | | 8 Comentarii | 2388 Vizualizari

Chiar dacă a trecut o săptămână de când primarul Capitalei, Gabriela Firea, l-a demis nefondat pe managerul Bogdan Andreescu, cel care a condus timp de opt ani spitalul, angajații de la Colentina îi transmit fostului lor șef că vor duce mai departe viziunea sa, inspirată din fabuloasa pagină de istorie scrisă de marinarii de pe portavionul USS Enterprise

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, japonezii au anunțat de trei ori că USS Enterprise – cel mai decorat portavion american, după unii - a fost scunfundat. De fiecare dată, însă, s-au înșelat. Cu aceeași tenacitate de a supraviețui și de a merge mai departe, în ciuda vocilor care șoptesc că multe secții vor fi desființate odată cu instalarea unei noi conduceri, „pentru că sunt niște polițe de plătit unor doctori”, angajații Spitalului de la Colentina promit să continue proiectele fostului manager, doctorul Bogdan Andreescu.

Spitalul are o echipă tânără și unită

Ca să notăm, pe scurt, doar câteva dintre realizările managerului, demis săptămâna trecută pentru că nu a avut grijă de o instalație din curtea spitalului vecin!, vă spunem că dr. Bogdan Andreescu a reușit să scape spitalul de faliment și să atragă, în unitatea sa, echipe de medici tineri, specializați în instituții de prestigiu din țară și din lume. Alături de ei și de medicii buni pe care Colentina deja îi avea, cu ajutorul asistenților, infirmierilor, brancardierilor și a celorlalți angajați, au format secții noi de Neurochirurgie, Gastroenterologie Intervențională, Urologie, Hematologie, Terapie Intensivă, Stroke Unit, Pneumologie (încă neterminată) sau Oncologie. Pe multe altele le-a modernizat. Zeci de cadre medicale și nemedicale, din spital, dar și din afara lui, și-au arătat deja dezamăgirea vizavi de decizia eronată a primarului general Gabriela Firea. Dar au promis, cu toții, în scris, că vor duce mai departe viziunea fostului manager Andreescu – ceea ce se numește „Enterprise Colentina”. Iar Evenimentul zilei va publica aceste mesaje, până când primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, va înțelege că a greșit!

„Gândește flex, rapid și constructiv”

„Dr. Bogdan Andreescu este omul cu minte, are energia de a vrea să schimbe ceva. Gândește flex, rapid și constructiv. Este cel care preia problemele și găsește soluții. Ne-a oferit șansa unui act medical corect și complet. A construit Echipa. M-a ajutat și a crezut în mine! Multumesc Doctore Andreescu! Proiectul trebuie să continue!”, susține dr. Andra Grigorie, medic specialist ATI, Colentina.

„Vom continua proiectul!”

Simona Halep a plans la final! Galerie foto

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Sănătate

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI