Deputatul liberal, Laurențiun Leoreanu, îi solicită lui Liviu Dragnea, să facă public acordul pe care PSD îl are cu UDMR. Vicepreședintele PNL a precizat că liderul social-democraților ar fi în stare să mute capitala României la Budapesta dacă Uniunea ar garanta că votează moțiunea de cenzură.
"Ca să fie sigur că nu pierde controlul total asupra guvernării şi asupra PSD, Liviu Dragnea ar fi dispus să mute capitala României la Budapesta, dacă UDMR ar garanta că votează moţiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu-Ponta. Îi solicit lui Liviu Dragnea să facă public tot acordul dintre PSD şi UDMR, fiindcă există informaţii că modificările legislative privind pragul pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie, posibilitatea arborării steagului secuiesc şi instituirea zilei de 15 Martie ca Zi a Maghiarilor din România, reprezintă doar vârful icebergului. Programul Parlamentului a fost schimbat într-o secundă pentru ca în comisii să se discute aceste proiecte de lege, iar modificarea pragului pentru folosirea limbilor minorităţilor în administraţie ar fi un coşmar pentru administraţiile locale. Pe acest fond, PSD amplifică şi sentimentul naţionalist, având în vedere valul de revoltă generat de negocierile cu UDMR şi angajamentele asumate de partidul condus de Liviu Dragnea" a afirmat Leoreanu, într-un comunicat de presă.
Deputatul PNL a punctat că, aşa cum Sorin Grindeanu trebuie să plece urgent din funcţia de premier, şi Liviu Dragnea trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
"În tot acest timp, Parlamentul este complet blocat: sunt proiecte de legi tergiversate în comisii pentru că punctele de vedere de la ministerele de resort întârzie să apară, iar moţiunea simplă pe sănătate care trebuia dezbătută şi votată în aceste zile a fost amânată. Pentru PSD, copiii care continuă să moară de rujeolă sunt mai puţin importanţi decât răfuielile politice între clanurile din partidul condus de Liviu Dragnea. De asemenea, blocajul actual şi procedurile de desemnare şi numire în funcţie a noului guvern sunt de durată şi economia va avea de suferit pe termen mediu, deja cursul leu-euro este afectat semnificativ. Sorin Grindeanu trebuie să plece urgent din funcţia de premier, iar Liviu Dragnea trebuie să renunţe la funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În egală măsură, cei doi sunt responsabili pentru blocajul politic şi guvernamental actual, iar Guvernul României, împreună cu toate ministerele, a devenit câmp de bătălie între cele două tabere. Acesta nu este comportamentul unor oameni de stat, ci a unor capi de găşti care luptă doar pentru propriile interese şi care ar trebui să renunţe definitiv la cariera politică. Din păcate pentru România, noi, PNL, am avut dreptate în ceea ce afirmam despre cei doi reprezentanţi ai PSD. Dragnea spune despre Grindeanu exact ce susţineam şi noi despre el: un personaj alunecos, pe care nu te poți baza, neperformant și slab din punct de vedere profesional, iar Grindeanu, prin afirmațiile sale despre Dragnea: un politician irațional, iresponsabil, cu veleități de dictator, de asemenea confirmă punctele noastre de vedere", a continuat Laurențiu Leoreanu.