Şoferul teribilist din Caransebeş: derapajul unui „băiat cuminte”

Cristian Ungur, un băiat de familie bună, cu părinţi medici, absolvent de facultate şi pe care cunoscuţii îl descriu ca fiind cuminte şi liniştit, a şocat oraşul Caransebeş, după ce a intrat cu maşina pe pista unui concurs de motociclete rănind câteva persoane.

Tânărul de 25 ani este acum audiat de anchetatori şi oferă explicaţii pentru gestul său teribilist de ieri. Comunitatea locală, însă, nu poate înţelege cum un băiat care nu făcea parte din grupurile de tineri agresivi ai oraşului a putut face un gest atât de necugetat. Un deputat local a văzut totul la televizor şi spune că încă nu îi vine să creadă. Contact de evz.ro, Gheorghe Hogea, deputat PD-L de Caransebeş, îl descrie pe fostul preşedinte al organizaţiei ca fiind o persoană „responsabilă, care nu o să obstrucţioneze cu nimic justiţia”. Despre fiul lui, Hogea a declarat că era un băiat liniştit şi că nu îşi explică gestul acestuia. „Eu sunt convins că într-adevăr băiatul o să suporte rigorile legii”, a mai spus acesta. Medicul Ungur are o imagine bună printre ziariştii locali, unul dintre aceştia spunând că "este persoană responsabilă", la fel cum îl descriu şi colegii de spital. Odată ce a aflat de accidentul provocat de fiul său, fostul candidat la primăria oraşului Caransebeş a declarat că tânărul este major şi trebuie să răspundă în faţa legii. "Este major, trebuie să răspundă. Să fie reţinut. Mi se pare normal să fie reţinut, asta e", a spus Ioan Ungur, precizând că fiul său nu are nicio scuză pentru comportamentul teribilist. "Sunt şocat. Eu ştiam că nu bea deloc. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Trebuie să plătească pentru fapta lui. Este major. Are 25 de ani . Nu ştiu ce a fost în capul lui. Mi se pare corect ca analiza probelor recoltate să fie făcută în cât mai multe laboratoare, pentru a nu se spune că am influenţat noi rezultatele", a mai declarat acesta agenţiei de presă Mediafax.

Un băiat cuminte Cristian Ungur a terminat Facultatea de Medicină Veterinară şi s-a clasat al cincilea la examenul de licenţă. Maşina şi-a cumpărat-o singur, din banii pe care i-a obţinut din vânzarea unui teren în Timişoara, achiziţionat de tatăl său pentru el şi fratele lui. Medicul spera ca cei doi fii ai săi să îşi construiască o casă acolo. Fiul cel mare şi-a deschis o afacere prosperă în Caransebeş, iar fiul cel mic, Cristian Ungur, şi-a cumparat "nenorocita asta de maşină", după cum a explicat Ioan Ungur agenţiei Mediafax. Cristian conduce o maşină Alfa Romeo de culoare roşie, cu numărul de înmatriculare CS 23 CRI. El nu este însă necunoscut poliţiştilor rutieri din oraş. "Suspectul a mai avut abateri de la regimul circulaţiei, însă nu a avut niciodată permisul reţinut", a declarat, ieri, pentru Evenimentul Zilei, purtătoarea de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, Ancuţa Cărbunaru.

  • Unul dintre accidentaţi este tânărul pilot Cazacu Cătălin de la Taifun Racing, campion naţional la motociclism
  • „Tocmai terminasem cursa şi la un moment dat am văzut maşina, care gonea pe pistă cu peste 100 de km/oră. Am semnalizat către arbitrul de la start. Acesta a oprit startul şi a reuşit să scoată juniorii de la start. Apoi, maşina a venit spre public. Am încercat să sar în faţa maşinii, pentru că nu am crezut că există un şofer atât de inconştient care să dea peste un om care e în faţa lui. A venit direct spre mine, m-a lovit cu colţul maşinii peste mână. Abia am reuşit să mă retrag. În spatele meu erau doi abitrii de traseu şi părintele unui copil care era la start. Atât am apucat să văd, cum pe doi dintre ei i-a luat pe capotă, iar pe altul l-a lovit cu colţul maşinii, ca şi pe mine. Sunt încă în stare de şoc”.

Fostul lider PD-L a precizat că băiatul cel mic avea motocicletă, dar că nu a participat la concursul de ieri. Tatăl lui a mai spus că nu a apucat să vorbească cu fiul său după accident, dar că a auzit că a fost urmărit şi bătut de motociclişti, după ce a rănit mai multe persoane pe pista concursului. "A fost bătut pe bună dreptate de motociclişti. Nu are nicio scuză pentru fapta lui. Nu ştiu cu cine era în maşină". Sub influenţa alcoolului Mai mulţi martori prezenţi ieri la competiţia de motociclism au declarat că tânărul era în stare de ebrietate. "Am ieşit în faţa maşinii, m-am aşezat în faţa maşinii şi el a accelerat. Este clar că era băut. Nu se ţinea pe picioare nici el, nici prietenii, când au ajuns la poliţie. Noi nu ne vom opri aici. Am cerut domnului procuror să i se facă toate analizele, vom sesiza Ministerul de Interne, pentru că nu mai dorim un astfel de accident", a declarat secretarul Federaţiei Române de Motociclism, Gabriel Olariu, la Realitatea TV. Prefectul de Caraş-Severin, Octavian Tunea, a declarat însă că tânărul nu a consumat băuturi alcoolice sau alte substanţe şi că era un băiat liniştit. Cu puţin timp în urmă, IPJ Caraş-Severin, a făcut public faptul că tânărul avea o alcoolemie de peste doi la mie. "IML Timişoara a anunţat rezultatele pentru cele două probe biologice recoltate. La prima probă rezultatul a fost de 2,35 miligrame la mie alcool pur în sânge, iar la cea de-a doua probă 2,10 la mie. Nu au fost depistate urme de droguri", a spus Ancuţa Cărbunaru, purtătoarea de cuvânt a IPJ.