Camera Deputaților a modificat ieri legislația privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România astfel încât pentru lipsa rovinietei valabile, procesulverbal de constatare a contravenţiei se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării.
În intervalul de la data săvârşirii contravenţiei până la data comunicării procesului-verbal de constatare, nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru lipsa rovinietei valabile pentru acelaşi vehicul.
De asemenea, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârşirii faptei. Legea va intra în vigoare la 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial.