Șoferii, în pericol major. Situația drumurilor din România afectate de viscol

Pe anumite sectoare de drumuri naţionale şi autostrăzi se circulă în condiţii de iarnă, iar şoferii trebuie să adapteze viteza la condiţiile din trafic şi să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător.

În ultimele 24 de ore, viscolul a afectat patru drumuri naţionale şi 16 drumuri judeţene.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), este vorba despre drumurile naţionale 73A (Braşov), DN 15C, DN 15B şi DN 2 din judeţul Neamţ şi de drumurile judeţene DJ 293, DJ 294 şi DJ 282 din judeţul Botoşani, DJ 251J (Galaţi), DJ 281, DJ 248B şi DJ 208G din judeţul Iaşi, DJ 207A, DJ 159D, DJ 207C, DJ 155B, DJ 157, DJ 155I, DJ 157A şi DJ 158, toate din Neamţ, şi DJ 209C (Suceava).

Pentru remedierea situaţiilor înregistrate, pompierii militari, împreună cu autorităţile locale, au desfăşurat misiuni pentru deblocarea a 36 de autovehicule rămase înzăpezite, în care se aflau 64 de persoane.

De asemenea, s-a intervenit, cu ajutorul autospecialelor de deszăpezire, pentru asigurarea deplasării a trei echipaje de ambulanţă cu pacienţi, dar care nu mai puteau înainta din cauza viscolului şi a zăpezii adunate pe carosabil. Toate persoanele au fost transportate în siguranţă la unităţile spitaliceşti, potrivit IGSU.

Una dintre cele mai afectate zone a fost judeţul Neamţ, unde, din cauza zăpezii viscolite pe carosabil, opt drumuri judeţene şi trei drumuri naţionale au fost temporar blocate, iar circulaţia autovehiculelor s-a desfăşurat cu dificultate. De altfel, vremea rea a generat efecte în şapte judeţe: Botoşani, Braşov, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui.

Cum se circulă pe șosele. Pericol în zona Moldovei

O situaţie deosebită s-a înregistrat şi în judeţul Suceava, pe DJ 209C, între localităţile Măzăneşti şi Liteni-Moară, unde aproximativ 20 de autoturisme nu au mai putut înainta din cauza zăpezii viscolite pe carosabil. Circulaţia rutieră a fost temporar blocată, iar echipaje specializate au acţionat cu material antiderapant şi utilaje pentru deszăpezirea acestora. Acţiunile de intervenţie cu material antiderapant şi utilaje de deszăpezire continuă în judeţele Botoşani şi Neamţ pentru îndepărtarea sulurilor de zăpadă formate pe carosabil.