Zeci de maşini au blocat, sâmbătă al prânz benzinăria OMW de lângă Casa Tineretului din Timişoara. Este o nouă acţiune a nemulţumiţilor de majorarea preţului carburantului.
Coada se întinde pe câteva zeci de metri. Şoferii aşteaptă la coadă să le vină rândul şi să alimenteze unu – doi litri de benzină, chiar mai puţin, după care să plătească cu monede de la 1 ban la 10 bani.
Unul dintre timişoreni a alimentat mai puţin de trei sferturi de litru de benzină. "Vom face astfel de acţiuni până vor înţelege că preţul impus nu poate fi păstrat. E aberant, la salariile din România, să plăteşti benzina cu cel mai mare preţ din Europa, poate şi din lume", a declarat unul dintre şoferii protestatari.
Acţiunile de protest au început marţi seara la Timişoara, declanşate de membrii Fan Club Logan. Întâlnirea de sâmbătă a fost programataă pe un forum de discuţii online.
În această săptămână au fost organizate, în mai multe oraşe din ţară, proteste similare. Federaţia Naţională a Sindicatelor Şoferilor din România solicită autorităţilor găsirea unor soluţii care să stopeze creşterea nejustificată a preţurilor carburanţilor, în caz contrar urmând să recurgă la acţiuni de protest, din februarie. Deprecierea leului în raport cu euro şi dolarul şi majorarea taxelor au făcut ca preţul carburanţilor să fie mai mare ca în vara lui 2008, când petrolul era mai scump.