Şoferii care au drum spre litoral riscă amenzi uriaşe. Anunţul CNAIR este clar

Şoferii care au drum spre litoral riscă amenzi uriaşe. Anunţul CNAIR este clar

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au transmis recent un anunţ important pentru şoferii care se vor deplasa spre Marea Neagră.

Astfel, conform unui comunicat de presă, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi interzisă între 1 iulie-31 august.

Restricţia e valabilă vineri, sâmbătă şi duminică, iar excepţia se referă doar la  autovehiculele destinate exclusiv transportului de persoane.

Prevederile se regăsesc în Ordinul comun nr. 1249 - 132/2018 al ministrului Transporturilor şi ministrului Afacerilor Interne şi intră în vigoare la data de 1 iulie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6:00-22:00, vehiculele de peste 7,5 tone vor avea restricţii de deplasare pe următoarele rute:

A2 Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Cernavodă - Constanţa (intersecţia A2 cu A4) şi retur;

DN39 Agigea (intersecţia DN39 cu DN39A) - Mangalia (limită municipiu) - ambele sensuri;

DN22C Murfatlar (intersecţia DN22C cu DN3) - Cernavodă (intersecţia DN22C cu A2), doar pe sensul Murfatlar - Cernavodă.

Reprezentanţii CNAIR au mai precizat în comunicatul de presă că încălcarea prevederilor legale va constitui contravenţie şi se va sancţiona cu amendă.

Altfel amintim că şefii CNAIR au semnat recent contractul de Proiectare și execuție Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj – Oradea, Sectiunea 3B:

Mihăiești - Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B2: Zimbor - Poarta Sălajului (km 13+260 - km 25+500) cu ofertantul declarat câștigător: ASOCIEREA SC SA&PE CONSTRUCT SRL - SC SPEDITION UMB SRL - SC TEHNOSTRADE SRL

„Valoarea contractului este de 680.405.395,28 lei fara TVA. Lungimea tronsonului de autostrada este de 12,24 km.

Traseul Subsecțiunii 3B2 începe după intersecția autostrăzii cu DN 1G km, 13+260, (Huedin - Zimbor – Tihau (DN 1G)), unde a fost prevăzut un nod rutier, apoi traseul autostrăzii se înscrie între dealurile Fânețelor și Lupului, în lungul văii Capușu, intersectează, în Valea Glodului, DC 56 între localitățile Bercea și Santa Mana, îndreptandu-se către nord pana la intersecția cu DJ 108A (Românași - Agrij), la vest de localitatea Poarta Sălajului.

Pe această subsecțiune nu s-au prevăzut noduri rutiere. La finalul Subsecțiunii 3B2, la km 25+280, se va amenaja o intersecţie giratorie provizorie, necesară accesării sectorului de autostradă din DN 1F, prin intermediul unui drum local, până în momentul dării în exploatare a Subsecțiunii 3B3, Poarta Sălajului - Zalău.

În cadrul acestei secțiuni s-a prevăzut construcția a 5 viaducte și 1 pod peste autostradă.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 36 luni, respectiv 12 luni perioada de proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.

Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani”, se arată pe cnadnr.ro.