Șofer cu permis fals: ”Mi l-au dat cei de la școala de șoferi”

Șofer cu permis fals: ”Mi l-au dat cei de la școala de șoferi”

Un tânăr de 20 de ani a fost oprit la frontieră după ce oamenii legii au constat că acesta avea un permis de conducător auto fals, intersant fiind cum a intrat acesta în posesia ”actului”.

Luni, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, C.D., un tânăr din Timiș în vârstă de 20 de ani, la volanul unui BMW înmatriculat în România.

”La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere, eliberat la data de 21.08.2017, polițiștii de frontieră constatând că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce”, au transmis oficialii IJPF Timișoara.

Tânărul le-a explicat însă oamenilor legii  că el a făcut școala de șoferi, a dat și examen, iar în urma absolvirii a primit acest permis, despre care habar nu avea că e fals.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.