În anul 2005, l-a ucis cu trei lovituri de cuțit pe părintele Roger, liderul Comunității Ecumenice din Taize, Franţa.

Crima a fost făcută în fața a peste 2.000 de enoriași, în timpul slujbei. Luminița a fost imediat imobilizată și arestată, ca ulterior să fie trimisă în România, după ce a fost depistată cu o boală psihică foarte gravă.

Nu e prima oară când criminala a cerut clemenţă magistraţilor, dar a fost refuzată de fiecare dată.

„În temeiul dispozițiilor art. 4251 alin. (7) pct.1 lit. a Cod procedură penală, respinge, ca tardivă, contestația formulată de numita Solcan Luminița Zamfira, în prezent internată la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni – Grajduri, jud. Iași, împotriva sentinței penale nr. 1437/17.05.2018 pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. 2314/245/2018, sentință pe care o menține”.

Pe 1 octombrie, este programat următorul termen în care se va decide dacă poate fi eliberată și pusă sub tratament la domiciliu.

Românca a petrecut mai multe luni în arest, în Franța, apoi a fost plasată într-un centru de psihiatrie. Magistraţii au decis internarea la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, acolo unde se află şi în prezent.

Luminița Solcan era în evidențele Spitalului de Psihiatrie Socola, din Iași, încă din anul 2000. Atunci ea a fost diagnosticată cu tulburări depresive.

Din cauza agravării bolii, Luminița a fost internată la Socola în anul 2003. A fost doar pentru o singură zi, ea refuzând spitalizarea. I s-a prescris atunci un tratament cu medicamente foarte puternice, potrivit cancan.ro

Te-ar putea interesa și: