O femeie de 37 de ani din comuna băcăuană Mărgineni, gravidă în luna a opta, a fost stropită cu benzină și incendiată de concubinul său, în urma unui conflict în familie. Femeia a fost trimisă cu avionul la București.
Drama s-a petrecut în localitatea Mărgineni, din apropierea Bacăului. Concubinul unei femei și-a iesit din minți și a incendiat-o pe femeia cu care are împreună doi copii, iar al treilea este pe drum.
Femeia a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bacău. De aici a fost trimisa cu un avion special la Bucuresti.
“Echipa medicală a descoperit o femeie de 37 de ani, însarcinată, care a fost incendiată de concubin, în urma unui conflict în familie. Femeia prezenta arsuri la nivelul superior al toracelui și abdomenului și pe față.” a declarat Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Bacău, citat de vrn.ro.
“Am crezut ca i-a venit să nască, că de asta a venit Salvarea”
Se pare ca barbatul s-a enervat în momentul în care, femeia l-a găsit beat în casă și i-a aruncat la gunoi bidonul cu vin. De față cu ceilalți doi copii, concubinul a luat un bidon cu benzină și a stropit-o, dupa care i-a dat foc.
“Am crezut ca i-a venit să nască, că de asta a venit Salvarea,” spune o vecina. Ea a declarat că este la curent cu conflictle dintre cei doi. “Mă-sa și tac’su îs de vină. Ca au plecat în Italia la muncă și le trimit și bani și de mancare. Mâncarea o mănâncă și banii îi beau. Și de asta nu se duce el la muncă, că dacă are, de ce sa se ducă la serviciu?,” mai spune vecina.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Bărbatul a fost reținut, iar femeia a fost trimisă la Spitalul de Arși din București. Nu se stie, deocamdată, ce s-a întamplat cu cei doi copii minori ai celor doi concubini.