După ce un bărbat a încercat să își dea foc în fața Ministerului Muncii, Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a dispus un control la Casa de Pensii Sector 6.
Violeta Alexandru, Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunțat marți că a solicitat demararea unui control la Casa de Pensii Sector 6, se menţionează într-un comunicat remis marţi de ministerul de resort.
Decizia ministrului a fost luată după ce un bărbat nemulţumit de calculul pensiei a încercat să se incendieze în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).
Marți, un bărbat nemulțumit de modul în care i-a fost calculată pensia, s-a stropit cu benzină în faţa instituţiei și a încercat să își dea foc. Din fercire, jandarmii au intervenit la timp pentru a îl opri, mai transmite comunicatului MMPS.
Bărbatul a transmis zeci de petiții la Ministerul Muncii
Înainte de acest gest disperat, bărbatul a trimis mai multe petiţii Ministerului Muncii, prin intermediul cărora își declara nemulţumirea în ceea ce privește maniera în care a fost calculată pensia sa. Ministerul Muncii i-a răspuns pensionarului, comunicându-i „punctul de vedere al Casei Teritoriale de Pensii Sector 6, dar şi al Casei Naţionale de Pensii Publice, ambele nemulţumindu-l”, se precizează în comunicatul MMPS.
„Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, s-a deplasat la secţia de poliţie pentru a-l asigura că dialogul va duce la clarificarea, până la detaliu, a situaţiei reclamate în legătură cu stabilirea cuantumului pensiei. De asemenea, demnitarul l-a informat că a cerut conducerii Casei de Pensii să verifice, din nou, situaţia dumnealui, urmând să primească toate răspunsurile legal posibile. Conform Casei de pensii, deciziile instanţelor privind recalcularea pensiei domnului au fost puse în aplicare. Cu toate acestea, ministrul Muncii a cerut o nouă verificare care să fie coordonată de preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice.
Totodată, ministrul Violeta Alexandru a cerut imediat demararea unui control la Casa de Pensii Sector 6”, conform comunicatului.
În ceea ce privește incidentul în care pensionarul a încercat să își pună capăt zilelor, reprezentanții Ministerului Muncii atrag atenţia că astfel de gesturi extreme nu rezolvă probleme şi nu răspund aşteptărilor oamenilor, iar dialogul rămâne singura cale prin care pot fi găsite soluţii, se precizează în comunicatul MMPS.