Unul dintre cei mai înverșunați susținători ai lui Cristian Pomohaci, primarul PSD, din Aninoasa, Ştefan Benonie, a fost demis, prin ordin al prefectului de Argeș, Emilian Dragnea. Destinul celor doi este asemănător: preotul a fost caterisit de BOR, în urma scandalurilor sexuale iar primarul a fost „raspopit” după scandalul cu ANI. Tot prin ordin al prefectului, miercuri a fost demis și edilul din Albeştii de Muscel, Cătălin Manta (PNL). Cei doi primari au fost declaraţi incompatibili de către ANI. Deși s-au judecat mai mulţi ani pentru a-și păstra funcțiile, anul trecut aceştia au pierdut procesele, definitiv, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prefectul judeţului Argeş, Emilian Dragnea a semnat, miercuri, ordinele de demitere din funcții pentru primarul de la Aninoasa, Ştefan Benonie şi pentru primarul de la Albeştii de Muscel, Cătălin Manta. Cei doi au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate. S-au judecat mai mulţi ani şi anul trecut aceştia au pierdut definitiv procesele. Prefectul i-a mai ţinut câteva luni în funcţii însă astăzi a decis să îi demită, transmite argesenii.ro. Prin decizii definitive ale ÎCCJ, atât Ştefan Benonie cât şi Cătălin Manta nu vor mai putea deţine, timp de trei ani, nicio funcţie publică.
Primarul de la Aninoasa (PSD), Ştefan Benonie, a fost găsit incompatibil, în anul 2013. Comunicatului transmis, atunci, de ANI, preciza că Ştefan Benonie „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 iunie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de primar al comunei Aninoasa, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale Ştefan Benonie“.
Raportul ANI a fost atacat în instanţă de către edilul din Aninoasa la Curtea de Apel Piteşti, unde a avut câştig de cauză. Hotărârea nu a fost definitivă iar reprezentanţii ANI au atacat-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe 16 noiembrie 2017, ÎCCJ a dat câștig de cauză ANI și a stabilit că Ştefan Benonie îşi pierde funcţia de primar, urmând a fi organizate alegeri anticipate. Primarul din Aninoasa s-a declarat fan al controversatului preot și interpret Cristian Pomohaci, acuzat de pedofilie, pe care, de altfel, l-a si invitat să cânte, pe 1 octombrie, la Festivalul Bulzului, de Ziua Comunei. La vremea aceea, ex-primarul Benonie declara, pentru „Evenimentul Zilei”: .„Eu nu îl invit nici ca preot, nici ca pedofill, eu invit un mare cântăreț și un om cu mare suflet. Eu cred că la tot ce există ființă pe lumea asta există prezumția de nevinovăție”.
Primarul liberal Cătălin Manta de la Albeştii de Muscel a fost declarat în conflict de interese de către ANI, în anul 2012.
În raportul de evaluare din 3 mai 2012 se arată: „Cătălin Manta, în calitate de viceprimar al comunei Albeştii de Muscel, nu a respectat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, deoarece, deşi deţinea funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel (în perioada 2007-2011), a participat la deliberarea şi adoptarea Proiectului de hotărâre cu privire la prelungirea, pe bază de act adiţional, a concesionării suprafeţei de 874 hectare teren izlaz şi gol alpin către Asociaţia Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri Albeştii de Muscel şi a Hotărârilor nr. 12/23.07.2008 şi 12/19.06.2009 ale Consiliului Local al comunei, încălcând, astfel, prevederile art.46, alin.1 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale”.
Manta a atacat raportul la Curtea de Apel Piteşti, însă nu a avut câştig de cauză. A mers mai departe şi s-a adresat atât magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi celor de la Curtea Constituţională. Magistraţii de la ÎCCJ au decis că recursul înaintat de către Manta împotriva sentinţei date de către judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti este unul nefondat, aşa că l-au respins definitiv şi irevocabil, la în noiembrie 2017.