UPDATE: Gabi Balint a făcut infarct! Fostul fotbalist a trecut cu bine peste operație

UPDATE: Gabi Balint a făcut infarct! Fostul fotbalist a trecut cu bine peste operație

Gabi balint, un fost mare internațional a ajuns la „cuțit” după un incident neplăcut. Acesta a suferit un infarct care i-ar fi putut fi fatal.

UPDATE:

Fostul fotbalist Ilie Bărbulescu, component şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, în 1986, a afirmat, sâmbătă, după ce a auzit că Gabi Balint a făcut un infarct, că a fost atât de emoţionat încât l-a apucat tremuratul.

„Eram acasă şi am văzut o ştire la televizor cu Balint. În primele 30 de secunde m-a luat deja tremuratul pentru că nu se spunea că a şi scăpat. După ce se spunea că a făcut infarct gândul mi-a fugit imediat şi la Lucică Bălan. Dar al nostru Găboajă a mai marcat încă o dată şi a mai câştigat un alt meci important.

Ne puteți urmări și pe Google News

De această dată Găboajă a câştigat meciul cu viaţa. Balint, Belo şi cu Lăcă erau printre mezinii echipei, iar mânjii ăştia sunt de rasă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că l-a ţinut în viaţa, deşi eu cu el în ultimii ani când ne vedeam ne spuneam doar salut şi cam atât. El era cu ale lui, iar eu cu ale mele, dar şi drumurile astea cu caravana aia a lui îl obosesc.

După părerea mea el trebuie să se stea doar pe la emisiunile alea sportive şi cam atât. Dacă totul este ok o să încerc să dau şi eu de el în câteva zile. Nu vreau să îl stresez sau să îi deranjez pe cei din familia lui. Dar nu mă las şi o să îi dau o palmă după ceafă şi o să îi spun să nu se mai urce pe motociclete. Trebuie să asculte de noi ăştiam mai mari din echipă", a spus Bărbulescu.

Gabi Balint a fost supus unei intervenții chirurgicale și i s-au montat 3 stenturi, după ce a suferit un infarct.

Starea fostului internațional este acum una stabilă. El a comunicat cu familia și cu apropiații, după operație, potrivit digisport.ro

 

UPDATE: Balint a comunicat deja cu apropiaţii, după ce i s-au implantat trei stenturi la inimă.

Analistului Digi Sport i s-a făcut rău în noaptea de vineri spre sâmbătă, când a mers pentru investigaţii la o clinică privată, unde i s-a transmis că a suferit un infarct. Balint a decis să meargă la Spitalul Fundeni, unde a fost operat.

Starea de sănătate a fostului fotbalist al Stelei s-a agravat după ce Balint a fost prezent joi seară în studioul Digi Sport la emisiunea EuroFotbal, unde a analizat partida CFR Cluj - Lazio, din Liga Europa, anunţă sursa citată.

Fostul internaţional şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Gabi Balint, în vârstă de 56 de ani, a suferit un infarct în cursul zilei de sâmbătă şi este supus în aceste momente unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Fundeni din Bucureşti, anunţă Prosport.ro.

Gavril Pele Balint a început fotbalul la Gloria Bistriţa, iar în 1979 a făcut pasul la Steaua, formaţie la care a petrecut zece sezoane şi la care a cunoscut gustul performanţei. Cinci titluri de campion, trei Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei sunt trofeele pe care şi le-a trecut Balint în CV alături de bucureşteni.

În 1989, ”militarii” încasau un milion de euro din transferul său la Burgos, formaţie de la care avea să se retragă în 1992.