ŞOC ÎN SHOWBIZ. Iubitul unei vedete de televiziune a fost ARESTAT într-un dosar cu prejudiciu de 3 milioane de euro FOTO

Afaceristul Ciprian Nistor, iubitul lui Laurette, a fost arestat într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul se ridică la circa trei milioane de euro.

Iniţial, cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, însă, azi, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a Dorinei Gonţ şi a lui Radu Abagiu, Adrian Mihai şi Ciprian Nistor.

Preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti, Dorina Gonţ, şi omul de afaceri Ciprian Nistor, precum şi ceilalţi doi inculpaţi pot contesta decizia în termen de 48 de ore de la comunicare.

"Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Dorina Gonţ, Radu Abagiu, Adrian Mihai şi Ciprian Nistor pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data punerii în executare a mandatelor de arestare. În baza art. 229 Cod procedură penală încunoştiinţează de îndată Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Voluntari, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire faţă de minorul (...), aflat în întreţinerea inculpatului Ciprian Nistor. Pronunţată în camera de consiliu azi, 22.04.2015, ora 09,00", se arată în minuta deciziei CAB.

Ciprian Nistor, arest preventiv în dosarul Radisson

Pe 27 noiembrie 2010, departamentul Naţional Anticorupţie a deferit Justiţiei şapte persoane implicate în escrocheria imobiliară care a produs o fraudă de 2, 9 milioane de euro. Ciprian Nistor şi Andreas Nadasdy au fost acuzaţi de mai multe înşelăciuni.

Escrocheria Radisson: 109 păgubiţi, pagubă de 2,9 milioane de euro

În rechizitoriul prin care escrocheria Radisson este trimisă în faţa judecătorilor se arată că escrocii au acţionat în perioada februarie 2005 – ianuarie 2008. Procurorul care a anchetat cazul a stabilit că numărul total al victimelor este de peste 100.

Şapte persoane, dintre care două în stare de arest, în dosarul Radisson, în care aproximativ 100 de persoane au fost înşelate cu peste 3 milioane de euro, au fost trimise în acea perioadă în judecată, potrivit unui comunicat al DNA remis marţi. Potrivit sursei citate, cele şapte persoane sunt Andreas Nadasdi, asociat şi administrator al firmelor SC Radisson Invest SRL, SC Celebrity Group SRL, SC Radisson Investment Group SRL şi SC Flat Invest SRL, Ciprian Nistor, asociat la SC Radisson Invest SRL şi Radisson Investment Group SRL, precum şi Dumitru Cojocariu, asociat la SC Radisson Invest SRL, Ionel Olari, comisar şef al Gărzii Financiare Timiş, Răzvan Ionuţ Olari, fiul comisarului de la Garda Financiară Timiş, Gheorghe Stanciu şi Dumitru Mareş.

Andreas Nadasdy, trimis în judecată în stare de arest, a fost acuzat de patru infracţiuni de înşelăciune în convenţii, dintre care trei cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, în timp ce Ciprian Nistor, şi el judecat în stare de arest, a fost acuzat de trei infracţiuni de înşelăciune în convenţii, dintre care două infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave, comise în formă continuată, a infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată şi a infracţiunii de dare de mită, în formă continuată. Pe de altă parte, Dumitru Cojocaru este acuzat, şi el, de trei infracţiuni de înşelăciune în convenţii, dintre care două infracţiuni cu consecinţe deosebit de grave, comise în formă continuată, comisarul de la Garda Financiară Timiş Ionel Olari a fost judecat pentru luare de mită în formă continuată, iar fiul său pentru complicitate la luare de mită, în formă continuată.

Celelalte două persoane trimise în judecată în dosar, respectiv Gheorghe Stanciu şi Dumitru Mareş au fost acuzate de procurori de mărturie mincinoasă. În rechizitoriul întocmit în dosar, procurorii au reţinut că în perioada februarie 2005 – ianuarie 2008, Andreas Nadasdy, Ciprian Nistor şi Dumitru Cojocariu, în calitate de administrator, respectiv asociaţi la societăţile comerciale menţionate mai sus şi pretinzând că sunt dezvoltători imobiliari, au indus şi menţinut în eroare un mare număr de persoane cu prilejul încheierii şi executării a 109 contracte având ca obiect construcţia şi vânzarea unor apartamente în Timişoara. Inculpaţii au produs persoanelor înşelate un prejudiciu în valoare totală de 2.963.827 de euro, reprezentând sumele de bani încasate cu titlu de plată integrală sau avans din preţul de vânzare – cumpărare a locuinţelor contractate, potrivit comunicatului DNA, scrie flagrant.ro

Prin acelaşi mecanism infracţional, susţin procurorii, în cursul anului 2005, Nadasdy, în calitate de asociat şi administrator la SC Celebrity Group SRL, a indus şi menţinut în eroare, prin folosirea unor mijloace frauduloase şi în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, mai multe persoane cu prilejul încheierii şi, respectiv, executării a şapte contracte având ca obiect construcţia şi vânzarea unor apartamente în Timişoara.

Faţă de Nadasdy şi Nistor, Tribunalul Bucureşti a dispus prelungirea succesivă a măsurii arestării preventive, până la data de 3 aprilie 2010, ei fiind arestaţi încă din 7 octombrie 2009.

Ciprian Nistor, relaţii cu vedetele din România

Sursele judiciare au indicat că omul de afaceri din oraşul de pe Bega Cirprian Nistor ar fi implicat într-o relaţie cu vedeta de televiziune Laurette Atindehou, care se dezice de relaţia cu afaceristul. "Suntem doar prieteni, nimic altceva. Nu ştiu nimic despre problemele pe care le are, despre dosarele în care spuneţi că este cercetat. Nu ştiu absolut nimic. Să-mi daţi să citesc să aflu despre ce este vorba", a declarat Laurette , pentru Evenimentul zilei.

Înainte de relaţia cu mulatra, timişoreanul a avut o relaţie şi cu Adina Adina Postelnicu, lidera trupei Heaven, care s-a despărţit de acesta tocmai din cauza problemelor cu legea pe care le avea.

"Nu mă interesează subiectul. N-am ramas în nicio realaţie cu Ciprian. Totul s-a întâmplat în urmă cu opt ani, ne-am despărţit în relaţii amiabile. Nu am avut nicio problemă, când ne-am despăţit aşa am considerat că e cel mai bine. Atunci am descoperit nişte nereguli. În secunda în care am aflat că are probleme cu legea şi că a făcut puşcărie m-am despărţit de el. Eu nu ştiam nimic, am aflat totul din presă, atunci m-am trezit cu problema asta pe cap, era subiectul pe prima pagină a ziarului. A omis sa-mi spună adevarul, iar acest lucru m-a deranjat. Nu am ce să-i reproşez. Probleme cu legea avea de atunci.

Eu şi Ciprian nu am avut nicio relaţie controversată, aşa cum s-a scris, nu m-a dus în vacanţe, la fel cum au dat unele publicaţii, fiecare a fost cu treaba lui. Relaţia dintre noi a început la sfârşitul anului 2007 şi s-a terminat februarie 2008.", a declarat Adina de la Heaven, pentru Evenimentul zilei.

Pe lângă relaţiile cu cele două vedete, Ciprian Nistor a mai fost iubitul Cezarei Darie şi al Andreei Spătar.