Șoc în cazul regizorul-asistent responsabil de arma lui Alec Baldwin. Asta schimbă totul. A fost premeditat?

Șoc în cazul regizorul-asistent responsabil de arma lui Alec Baldwin. Asta schimbă totul. A fost premeditat? sursă: arhivă EvZ

Situație tumultoasă pentru personalul aflat pe platourile de filmare a materialului western „Rust”. Identificat în documentele depuse în instanță drept regizorul-asistent al filmului menționat, Dave Halls are un trecut cu multe suișuri și coborâșuri. Faptele sale, însă, au condus la o măsură extremă în anul 2019 și se pare că nu este prima dată când, din cauza neglijenței, unul dintre membrii echipei a ajuns să fie rănit.

Regizorul-asistent responsabil de înmânarea armei active actorului Alec Baldwin, săptămâna trecută, incident ce a condus la moartea directoarei de imagine Halyna Hutchins și a rănirii regizorului Joel Souza, a fost implicat în mai multe incidente de siguranță, de-a lungul anilor. Dave Halls, pe numele său, a făcut obiectul unor mai multe plângeri legate de siguranța personalului de pe platourile de filmare, precum și legate de comportamentul său.

Dave Halls a fost concediat în 2019

Agențiile internaționale de presă au aflat că, în anul 2019, regizorul-asistent Dave Halls a fost inclusiv concediat după un astfel de incident ce a implicat siguranța unuia dintre membrii echipei care filma o scenă dintr-un material.

Regizorul-asistent Dave Halls/ sursă: Twitter

„Dave Halls a fost concediat de pe platoul + Freedom's Path + în 2019, după ce un membru al echipei a suferit răni uşoare când o armă a fost acţionată accidental”, a declarat pentru AFP un producător al filmului. Materialul nu a fost încă difuzat.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Halls a fost dat afară de pe platou imediat după focul de armă tras cu recuzita. Producţia nu a început să turneze din nou până când Dave a părăsit scena”, a mai precizat sursa, menționând că la momentul respectiv a fost întocmit un raport scris.

Regizorul-asistent, implicat în mai multe incidente

De altfel, Dave Halls a mai fost subiectul unor mai multe nemulțumiri ale personalului aflat pe platourile de filmare. Maggie Goll, realizatoare de arme de recuzită și pirotehnician autorizat, a informat că, atunci când se filma serialul horror „Into The Dark” în lunile februarie și mai 2019, regizorul-asistent Dave Halls a neglijat ședințele dedicate siguranței echipei și, mai mult decât atât, a omis să anunțe echipa de producție că pe platou exista o armă activă.

„Echipa avea cunoștință de prezența unei arme doar pentru că asistentul responsabilului cu recuzita îi cerea confirmarea lui Dave și anunța situația în fiecare zi”, a spus Maggie Goll. Regizorul-asistent era obligat, potrivit regulilor stipulate de protocol, să informeze echipa de producție în legătură cu astfel de situații.

Documentul precizează că „responsabilul cu recuzita anunța în fiecare zi în dacă era necesară o armă în scenele filmate, amplasarea armei, dacă era vorba de o replică din plastic sau cauciuc, o armă dezafectată sau una funcțională, dar ‘rece’, fără muniție, permițând să fie inspectată arma respectivă înainte de a fi adusă pe platou și înmânată protagonistului scenei”.

„Recuzitorul-șef l-a certat frecvent pe Dave pentru faptul că-i lasă să plece pe actori fără să returneze recuzita, inclusiv armele, și pentru că nu făcea anunțurile de siguranță”, a mai spus Maggie Goll.

Arma activă folosită de Alec Baldwin pe platoul de filmare a condus la moartea și rănirea a doi oameni

Joi, actorul Alec Baldwin, care era filmat în platoul în timp ce juca rolul unui personaj din westernul „Rust”, a împușcat, neintenționat, însă letal, directoarea de imagine a echipei, în vârstă de 42 de ani. Aceasta a fost transportată la spital, însă nu a mai putut fi salvată.

De asemenea, regizorul filmului, Joel Souza, în vârstă de 48 de ani, a suferit răni grave și a fost internat la terapie intensivă.

„Directoarea de imagine Halyna Hutchins şi regizorul Joel Souza au fost răniţi prin împuşcare atunci când Alec Baldwin a descărcat o armă de foc utilizată la filmările pentru lungmetrajul „Rust”, a precizat biroul şerifului din comitatul Santa Fe într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al producției a declarat că a fost un accident, arma folosită de actor făcea parte din recuzită, dar marea surpriză a fost ca aceasta să aibă gloanțe adevărate.