Evenimentul Zilei > Sport > Șoc în lumea sportului. Un cunoscut sportiv a fost depistat pozitiv și România riscă să piardă șase locuri-cotă la Jocurile Olimpice din 2020
Șoc în lumea sportului. Un cunoscut sportiv a fost depistat pozitiv și România riscă să piardă șase locuri-cotă la Jocurile Olimpice din 2020

Șoc în lumea sportului. Un cunoscut sportiv a fost depistat pozitiv și România riscă să piardă șase locuri-cotă la Jocurile Olimpice din 2020

Halterofilul Florin Croitoru a fost depistat pozitiv cu trei steroizi anabolizanţi în urma reanalizării eșantioanelor recoltate în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra. Acesta a fost suspendat provizoriu.

Croitoru obţinuse locul 9 în concursul olimpic de haltere, la categoria 56 de kilograme.

În urma posibilei suspendări, sportivul român de 25 de ani riscă să piardă titlul european din 2013, de la Tirana, la categoria 62 de kilograme, dar şi pe cel din 2014, de la Tel Aviv, la categoria 56 de kilograme, informează hotnews.ro

Croitoru obţinuse la CE-2013 locul 4, dar urcase până pe locul I, după ce primii trei clasaţi au fost depistaţi dopaţi. AP notează că primii opt clasaţi la categoria 62 de kilograme, la CE din Albania, au fost depistați pozitiv, în diverse momente ale carierei lor.

În plus, România este foarte aproape să piardă şase locuri-cotă la haltere, la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo, potrivit insidethegames.biz. Orice ţară cu peste 20 de cazuri de dopaj după 2008 poate trimite doar doi halterofili la Tokyo, un băiat şi o fată, faţă de numărul maxim de opt. România are 19 cazuri de dopaj la haltere, după 2008, şi trei cazuri urmează a fi judecate.

Peste 30 de halterofili participanți la JO din 2012 au fost depistaţi pozitiv după retestare, inclusiv 16 medaliaţi.

Sursa foto: Telekom Sport