Șobolanii roșii

Șobolanii roșii

Șobolanii roșii. Aiudul, nenorocita aia de temniță comunistă, ne-a scuipat iar obrazul după 30 de ani. Cazul procurorului general Agustin Lazăr a rupt zăgazurile arhivelor istoriei, a răscolit amintirile multor români și a lăsat să sară în stradă guzganii.

Șobolani cu AND-ul roșu, indiferent din ce partid fac parte, s-au repezit să ronțăie bucăți din sufletele unor bătrâni deținuți politici, bătuți cu pumnii și picioarele de torționarii lui Ceaușescu, spionați de turnători și oprimați de procurori și securiști obedienți, avizi să-și croiască rapid o carieră.

De ce Șobolanii roșii? Pentru că în 1991, un român fugit în Franța pe vremea lui Nea Nicu, ne-a aruncat în cinematografe (încă existau atunci!) un film tulburător. Ne-a pus o oglindă în față și ne-a arătat prezentul și viitorul: Șobolanii roșii veniseră din trecut, se instalaseră în cele mai de sus jilțuri ale puterii și ne desenau viitorul pe cel puțin 20 de ani. Profetul? Silviu Brucan. ”La vremuri noi, tot noi”, era mesajul filmului pe care deja mulți dintre noi îl descifrasem în perioada fenomenului ”Piața Universității”.

Florin Codre, scenarist și regizor al primului film românesc realizat cu bani proprii – ”Șobolanii roșii”, ni l-a adus încă de atunci pe Augustin Lazăr  în prim-plan. Nu ca torționar, ci ca instrument al sistemului comunisto-securist care după căderea regimului nu a avut bunul-simț să se tragă deoparte, ci s-a cățărat mai sus, și mai sus: de la procuror-șef la Parchetul Alba la procuror general al României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Augustin Lazăr, executantul acesta de legi și proceduri ”discutabile”, după cum s-a autoevaluat, continuă să ne uimească de vreo zece zile. El nu înțelege de ce ar trebui să-și pună cenușă în cap, de ce să plece acasă când a semnat fișele unor deținuți politici pe care scria că sunt condamnați pentru ”propagandă împotriva orânduirii socialiste” și când decidea, împreună cu membrii comisiei de eliberare (torționari, securiști, gardieni) ca oamenii aceia să nu se bucure de drepturile legale. Pentru Lazării Augustin și Gheorghe, șobalani roșii de Aiud, nu conta dreptul legal la eliberare după efectuarea fracției a lui Iulius Filip, Marin Iancu, Ion Munteanu, Florentin Scalețchi, Dumitru Iuga și alții. Ei îi țineau închiși încă un an, doi, trei, patru ca să se îndrepte, să privească socialismul, comunismul și pe dictatori cu ochi buni și să dea dovadă de entuziasm proletar. Să scrie ode Tovarășei Academician și să-i facă chip cioplit în lemn sau piatră (parcă așa se făcea prin atelierele închisorilor)  lui Nea Nicu.  

Ce ne arăta, în 1991, Florin Codre în filmul Șobolanii roșii? Pe scurt, pentru cei mulți care nu au văzut pelicula, pentru că nu s-a făcut niciun efort ca ea să fie  promovată și difuzată, din motive lesne de înțeles: Ștefan era cascador, ca și prietenii săi, Sony și Stavros. Era, însă, și student la Arte Plastice. Din cauza convingerilor sale politice și a faptului că le spunea în gura mare i se cere să părăsească institutul.   Se bate într-o zi cu un securist care îl urmărea și este anchetat de procuratură. După cutremurul din 1977, alături de prietenii lui cascadori ajută la scoaterea victimelor dintre dărâmături, dar Stavros moare. Ștefan fuge din țară și revine în România după 1989. Are un șoc când află adevărul despre nomenclaturiștii și securiștii care îl anchetaseră. Toți erau cocoțați în funcții mari politice, revoluționari sau disidenți.

Este altfel după 30 de ani de la căderea regimului Ceaușescu? Da, e altfel. Ei, guzganii, hoitarii, profitorii, sunt la locurile lor, dar societatea e divizată. Mustește ura și batjocura, tot ce trăim e politizat, nimic parcă nu mai are limite și toți politicienii trag de justiție ca de un elastic salvator. Evident, fiecare din motivul lor. Până și președintele Iohannis tot steagul justiției l-a fluturat după întâlnirea cu foștii deținuți de la Aiud, când, abil, șobolănește, l-a extras din contextul vinovăției morale pe procurorul general Augustin Lazăr, dar i-a împovărat subtil pe oamenii ”cu povești de viață zguduitoare”, care veniseră la el pentru un strop de dreptate înainte de a pleca definitiv din astă lume.

”Torționarii comuniști (n.a. știe că Lazăr nu a fost torționar în sensul legii!) trebuie să fie trași la răspundere și să suporte consecințele legii pentru faptele lor. Dar, trebuie să spun în același timp că încercarea PSD de a se folosi de necazul acestor doi foști deținuți politici pentru a-și legitima asaltul asupra justiției este o încercare de-a dreptul jalnică. Nu-mi imaginez că cineva care a fost neîndreptățit în perioada comunistă, cineva de care și-au bătut joc comuniștii, cineva care a trăit în perioada comunistă își dorește altceva decât o justiție independentă și o justiție dreaptă”, a spus Klaus Iohannis.

Am scris și eu, chiar înainte de declarația președintelui Iohannis, că PSD s-a cățărat pe sărmanii deținuți politici Marin Iancu și Ion Munteanu, ducându-i ”la consultări” la Cotroceni. De fapt, i-a sacrificat pe altarul lăcomiei electorale, cu o consecință previzibilă. Și ei niște șobolani roșii. Simpatizanții Opoziției și iubitorii de Lazăr s-au repezit să muște din bătrănii ăștia și să le toarne hârdaie de lături în cap, ca pe vremuri gardienii torționari care le răsturnau gamela cu ”zama” de fasole sau de cartofi ca să lingă lichidul de pe jos.

Pe de alta parte, a fost bine că președintele Klaus Iohannis a avut ocazia să-i audă pe foștii deținuți povestind prin ce au trecut, ce li s-a întâmplat, ce rol a jucat Augustin Lazăr la închisoarea de la Aiud. Deși ar fi putut să-i invite el la Cotroceni, înainte să aibă ideea liderii PSD. Dădea un semnal bun și PNL-ului și altora care s-au repezit să-l acopere cu pulpana sau să-l premieze sfidător pe ”scumpul” (ați aflat ce pensie va avea!) nostru procuror general, fost un prăpădit și umilit procuror la Aiud.

Mda, șobolanii roșii sunt toți la fel, sau aproape la fel! Ei mizează pe lipsa de informație a oamenilor, pe prostia lor, pe succesul manipulărilor lor, pe interesul sau dorințele membrilor cetății… Exact ca pe vremea partidului unic și a Securității. De deținuții politici din ”parohia” lui Lazăr își bat joc, refuzând să înțeleagă că acești bărbați, în vremea tinereții lor, au avut curajul să strige împotriva Ceaușeștilor în vremea când nouă ne era frică să spunem niște nevinovate bancuri sau să înjurăm la cozi.

Acum, în viziunea unora, Marian Iancu e doar un milițian în slujba PSD și puțin mai e până vor spune că și-a meritat soarta de a fi torturat la Aiud din cauza serviciilor în care a lucrat. Omul  a fost milițian la Circulație, apoi când a început să aibă păreri și să enerveze, șefii Miliției București i-au făcut vânt la o secție de cartier. Iancu știa despre rivalitatea dintre Miliție și Securitate și, apelând la niște ”pile” (se purta la greu în anii 80!), s-a transferat la un departament al Securității care se ocupa cu paza demnitarilor străini, care ne vizitau țara, un gen de SPP.

L-am cunoscutpe colonelul Marin Iancu, după 90, într-un birou de la noua Poliție Rutieră. Colegii se mândreau cu el, luptase împotriva regimului Ceaușescu, era deținut politic, îi împușcaseră fata la Sala Dales, în noaptea de 21/22 dec 1989, și cealaltă fiică murise.

Poliția Capitalei avea, în acea perioadă, doi ofițeri cu tragedii familiale deosebite: Marian Iancu și Niculae Nițu, alintat de subordonați ”Tata Nițu”. Ambilor le fuseseră împușcați copiii la Revoluție, ambii nu au aflat niciodată adevărul despre cine a apăsat pe trăgaci.  

Revoluționarii de la Asociația ”21 Decembrie 89” îl făcuseră membru pe colonelul Iancu. Președintele Emil Constantinescu l-a făcut general.

Toți știau cazul Marin Iancu de la Radio Europa liberă, acolo unde se cerea eliberarea lui, a lui Goma, a lui Iulius Filip, Scalețchi, Radu Filipescu, se vorbea despre cei cu domiciliul forțat Doina Cornea, Mircea Dinescu etc, etc. Cum să-l crezi pe Augustin Lazăr că nu știa nimic despre ei?!

Prigoana începuse în 1980 și a ținut până în 1989. Trebuie spus și că după Revoluție, Marin Iancu, de care au tras toti să-l repună în drepturi, să se fălească, să-și pună-n cap democrația (l-au angajat la SRI, apoi la MAI) a realizat că e folosit de aceiași șobolani roșii și s-a pensionat, a ieșit din jocul ticălos. Până în ziua în care a aflat, de la televizor, cine l-a ținut în temniță patru ani pe motiv că nu s-a îndreptat: premiatul șobolan Gusti Lazăr!