Editura Evenimentul si Capital

Întâlnirea dintre VASILE ALECSANDRI şi NAPOLEON al III-lea a decis soarta ROMÂNIEI

Autor: | | 11 Comentarii | 17117 Vizualizari

Evenimentul zilei vă prezintă, astăzi, un document istoric care devoalează dedesubturile uneia dintre cele mai interesante poveşti din istoria României, fapte care au influenţat decisiv evoluţia ulterioară a statului nostru. Deşi contextul politic de la mijlocul secolului al XIX-lea nu părea să ne avantajeze deloc, până la urmă, cu ajutorul tactului şi al diplomaţiei, Moldova şi Muntenia au reuşit să realizeze ceea ce îşi propuseseră: Unirea. În tot acest joc complicat, o importanţă hotărâtoare a avut-o poetul Vasile Alecsandri. Fără implicarea acestuia probabil că alta ar fi fost, astăzi, soarta poporului român.

Războiul Crimeei, iniţiat de Rusia în 1853 împotriva Imperiului Otoman, care a dus la ocuparea Principatelor Române de către muscali, a speriat marile puteri – Franţa, Anglia şi Austria –, nevoite să intre în război alături de turci.

Europa va reuşi să-şi găsească o oarecare linişte după semnarea Tratatului de la Paris, în anul 1856, când “principatele dunărene”, ajutate să scape de ameninţarea rusă, au fost nevoite să se alinieze dorinţelor puterilor garante.

România rămânea vasala Imperiului Otoman, dar măcar Rusia ţaristă îşi încetase expansiunea spre Europa Centrală şi spre Balcani. Tratatul din 1856 mai prevedea ceva: se înfiinţau şi convocau imediat Adunările ad-hoc, menite să exprime voinţa populaţiei cu privire la organizarea definitivă a Principatelor.

Misiune diplomatică dificilă

Aşa că, în anul 1859, printro subtilă interpretare a acestui paragraf, colonelul Alexandru Ioan Cuza este proclamat Principe Domnitor al Moldovei (5 ianuarie) şi al Munteniei (24 ianuarie), exprimând, cu alte cuvinte, voinţa celor două principate, în condiţiile în care tratatul nu prevedea expres domnitori diferiţi la Iaşi şi la Bucureşti.

„Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dănţuia de poporul întreg, şi fiecare om îşi uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri”, nota, pe atunci, nimeni altul decât autorul Horei Unirii, Vasile Alecsandri.

Euforia a ţinut câteva zile şi nopţi, timp în care Alecsandri a fost “uns” de Cuza, bunul său prieten din tinereţe, ministru de externe. Treptat, bucuria generală s-a atenuat, iar autorităţile au început să se gândească la proclamarea Unirii. Lucru destul de dificil, întrucât reacţiile marilor puteri vizavi de dubla alegere a lui Cuza nu erau tocmai pozitive. Pentru a-i îndupleca pe englezi, cei mai puternici adversari ai Unirii Principatelor, Cuza l-a trimis pe Vasile Alecsandri într-o misiune diplomatică, “spre a transmite diverse depeşe importante înaltelor curţi”.

Prima destinaţie: Paris

Drept pentru care, la începutul lui februarie 1859, Vasile Alecsandri pleca spre Occident, într-o călătorie dificilă şi plină de primejdii. După 7 zile, poetul sosea la Paris şi cerea audienţă la contele Walewskz - fiul natural al lui Napoleon Bonaparte cu o nobilă poloneză -, cel care conducea politica externă a lui Napoleon al III-lea. Acesta îl asigură de toată simpatia Franţei, dar precizează că „Turcia şi Austria sunt împotrivitoare Unirii Principatelor” şi că “Englitera sprijină sistematic politica Turciei”. Cât despre sprijinul concret al Franţei, numai împăratul Napoleon al III-lea se putea pronunţa.

Întâlnirea cu Napoleon

Deşi credea că are să aştepte multă vreme până să fie primit în audienţă de împaratul Franţei, Alecsandri a avut surpriza să fie chemat chiar a doua zi. Iată cum îl descrie Alecsandri pe Napoleon al III-lea la întâlnirea din Palatul Tuilleries: „Glasul lui plin de blândeţă, zâmbetul încurajator, căutătura binevoitoare, alinară pe loc neastâmpărul inimii mele. Împăratul luă din mâinile mele scrisoarea autografă a prinţului Cuza, se puse pe un jilţ de marochin şi îmi făcu semn să şed alăturea de el. (…) Napoleon e de stat mijlociu; părul său începe a încărunţi; tipul obrazului nu seamănă cu cel al moşului (n.r. – Napoleon I), dar are un caracter de energie însoţit de o blândeţă fermecătoare”.

Bani şi arme de la Împăratul Franţei

Toate temerile lui Alecsandri s-au evaporat în momentul în care Napoleon s-a arătat interesat de soarta românilor. „N-avem nimică”, i-a răspuns poetul, „ne găsim săraci de toate, şi de arme, şi de ofiţeri cu experienţă”. „Prea bine”, i-a răspuns Napoleon. „Aprobez dorinţa românilor şi le dăruiesc 10.000 de puşti cu capsule”. Iar lucrurile nu s-au oprit aici. Alecsandri i-a cerut, timid, din partea poporului român şi 6.000.000 de franci. „6.000.000 numai?”, a răspuns binevoitor Napoleon. „Nu cred să poată ajunge o asemine sumă la nevoile unei naţii care voeşte a renaşte şi a se organiza. Hotărâţivă, mai bine, la un împrumut de 12.000.000 de franci; scrie îndată principelui Cuza să-ţi trimită împuternicire legalizată”.

Sfaturi înţelepte

În ceea ce priveşte problema unirii, Napoleon l-a sfătuit „a nu întârzia nicidecum călătoria la Londra, căci acolo este adevăratul câmp al misiei dumitale. La Londra vei găsi oarecare prevenţii în contra alegerii Domnului, ceea ce este o încălcare a Convenţiei”.

La final, Împăratul Franţei i-a dat un sfat preţios lui Alecsandri vizavi de proclamarea Unirii: „Nu se cuvine acum, deodată, să faceţi un al doilea pas, căci însăşi Franţa, deşi vă este favorabilă, nu v-ar pute apăra în contra acusării de călcare a Convenţiei. (…) Cătaţi a vă recomanda Europei prin înţelepciunea reformelor din lăuntru, precum v’aţi recomandat prin patriotismul de care aţi dat dovadă şi să vă pregătiţi, nu a silui evenimentele, ci a profita de cursul lor”.

Cum i-a înduplecat poetul pe englezi

Aşadar, adevărata misiune a lui Alecsandri urma să înceapă. A doua zi, disde-dimineaţă, poetul face un drum de 10 ore până la Londra, pe mare şi “cu drumul de fer (n.r. – calea ferată)”. Ajuns acolo, i-a scris deîndată lordului Malmersbury, ministrul afacerilor străine - care, până la urmă, a jucat unul dintre cele mai importante roluri în Unirea Pricipatelor -, rugându-l să binevoiască a-i acorda o audienţă.În acest răstimp, Alecsandri l-a vizitat pe ambasadorul Franţei la Londra, ducele Malacof. Acesta i-a spune direct că “rolul dumneavoastră este greu, chiar displăcut, căci miniştrii Reginei sunt foarte preveniţi contra actelor ce aţi desăvârşit în Camerele din Iaşi şi din Bucureşti”. Ducele Malacof l-a mai avertizat şi de faptul că ambasadorul Turciei „a răstălmăcit cauza dumneavoastră cu multă dibăcie. Probaţi-le că sunteţi oameni practici şi că voiţi a respecta tratatele ce aveţi cu Imperiul Otoman, alminteri veţi pierde timpul în zadar”.

Tudor Chirila, reactie HALUCINANTA! Ce a putut sa spuna despre cazul Codrutei Kovesi a DEPASIT orice imaginatie

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 09:04 Pleșoianu solicită expulzarea ambasadorului Hans Klemm: „Acest individ a depășit deja orice limită a diplomației" 08:29 Lovitură PUTERNICĂ dată Regimului Dragnea din partea Germaniei. România va pierde ENORM dacă Kovesi va fi arestată. 06:10 „Operațiunea Sebastian Ghiță îl denunță pe Florian Coldea” a fost un succes. Va fi și „Operațiunea Sebastian Ghiță o denunță pe Codruța Kovesi”? România lui Cristoiu 23:24 BREAKING NEWS în CREIERII NOPȚII! BLONDA lui Iohannis îi întoarce spatele: „Nu mă interesează Kovesi și nici referendumul!” 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 20:34 KOVESI și IOHANNIS. Stăpânii lor vor să transforme România într-un STAT POLIȚIENESC. Acuzații GRAVE 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”